S-a încheiat prima rundă de negocieri cu C.E., pe jaloanele din PNRR. Marcel Boloș: Reformele nu sunt o necesitate, ci o oportunitate

Publicat: 29 08. 2023, 21:06
Actualizat: 29 08. 2023, 21:08

În contextul negocierilor pe PNRR cu reprezentanții Comisiei Europene, ministrul  Finanțelor spune că binele României nu se negociează.

După două zile de întâlniri, la Bruxelles, Marcel Boloș explică faptul că aceste discuții se poartă pentru a ajunge “să adoptăm măsuri concrete”.

Ministrul a confirmat că nu s-a luat nicio decizie, iar Comisia nu a formulat niciun răspuns referitor la măsurile prezentate de Boloș, așa cum scriam aici.

În următoarele zile vor continua discuțiile pe pachetul de măsuri de consolidare fiscal-bugetară, astfel încât Romania să ia rapid acele decizii care să sprijine Guvernul României în eforturile de ajunge să își atingă ținta deficitului bugetar. Adică în balanța cât producem/cât consumăm să nu ajungem și mai rău decât stăm deja.

Marcel Boloș transmite românilor că trebuie să înțeleagă faptul că aceste reforme nu sunt o necesitate, ci o oportunitate și că eficiența cheltuielilor publice “trebuie îmbunătățită pentru a maximiza beneficiile pentru oameni.

Am incredere că întreaga clasă politică va pune umărul hotărât pentru acest deziderat de a consolida politica fiscal-bugetară a României și de a valorifica ocazia pe care România o are prin #baniieuropeni.

La finalul săptămânii, urmează vizita la Comisia Europeană a premierului Marcel Ciolacu, pentru discuții politice cu comisari europeni, pe temele PNRR-ului, respectiv a țintei de deficit.