S-a semnat mega-alianța care promite să-i dea șah mat Gabrielei Firea! Cine vine să câștige Capitala
S-a semnat mega-alianța care promite să-i dea șah mat Gabrielei Firea! Preşedinţii PNL, USR şi PLUS au semnat, vineri, „Angajamentul pentru Noul Bucureşti”, o înțelegere special concepută pentru alegerile locale din septembrie.
Astfel, Ludovic Orban, Dan Barna şi Dacian Cioloş au convenit să îl susţină pe Nicuşor Dan la Primăria Capitalei, dar şi pe candidaţii de sector ai acestor formaţiuni. Alături de Nicuşor Dan, au mai semnat angajamentul preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui, şi preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu.
„Semnăm un angajament pentru bucureşteni. Este un moment extrem de important. Liderii celor mai credibile, moderne formaţiuni politice din Bucureşti şi de la nivel naţional se angajează într-un proiect vital pentru Bucureşti”, a afirmat premierul Ludovic Orban.
Promisiunea lui Orban: „Bucureşti, una dintre cele mai atractive capitale europene”
Liderul PNL a spus că șefii partidelor de „Dreapta”, reuniți în această alianță, „se angajează să-l sprijine pe Nicuşor Dan la Primăria Capitalei, pe cei şase candidaţi la primăriile de sector – Clotilde Armand, Radu Mihaiu, Adrian Moraru, Simona Spătaru, Cristian Băcanu şi Ciprian Ciucu – şi de asemenea se angajează într-un proiect de importanţă vitală pentru Bucureşti”. Despre ce proiect este vorba, Orban a explicat: „Să oprească declinul, să oprească prăbuşirea, să scoată Bucureştiul şi administraţia Bucureştiului din improvizaţie, din nemişcare şi dintr-o risipire deşănţată a banului public în cheltuieli care nu au niciun efect benefic pentru Bucureşti”.
Potrivit primului-ministru Ludovic Orban, înțelegerea celor trei partide reprezintă „un angajament prin care spunem clar bucureştenilor că, aşa cum ne-au cerut, ne-am unit, că vom fi alături de Nicuşor Dan şi de echipa din administraţia locală pentru a pune într-adevăr în mişcare Bucureştiul, pentru a-i reda strălucirea şi frumuseţea pe care o are, pentru a face din Bucureşti una dintre cele mai atractive capitale europene”.