Sănătatea şi Educaţia, prioritățile negocierilor PNL-PSD pentru bugetul 2024, susține Ciucă. „Investițiile în primari” sunt abia pe locul trei
Liderul PNL Nicolae Ciucă a anunţat în şedinţa de luni a Coaliţiei că, în legea bugetului pe 2024, prioritatea în dezbaterile legate de finanţarea ministerelor să o aibă portofoliile Sănătăţii şi al Educaţiei. De asemenea, preşedintele liberalilor a insistat ca, în proiectul de buget pe anul viitor, să fie prevăzută foarte clar continuarea investiţiilor, întâietate având banii care vor fi alocaţi celor trei mari linii de finanţare – Programul Naţional „Anghel Saligny”, Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi proiectele derulate prin Compania Naţional de Investiţii (CNI).
Deci, nici programele de dezvoltare locale, prin care se finanțează mai degrabă primarii și consilierii, nu vor fi abandonate. „În şedinţa coaliţiei de astăzi am stabilit, împreună cu partenerii de guvernare, care vor fi liniile cele mai importante pe care se va întocmi proiectul bugetului consolidat pe 2024. În cadrul discuţiilor, am susţinut ca prioritatea în dezbaterile legate de finanţarea ministerelor să o aibă portofoliile Sănătăţii şi al Educaţiei şi cu acestea vom începe discuţiile în zilele următoare. Echipa liberală prezentă la şedinţa coaliţiei a susţinut ca în proiectul de buget pe 2024 să se prevadă foarte clar continuarea investiţiilor, întâietate având banii care vor fi alocaţi celor trei mari linii de finanţare: Programul Naţional ”Anghel Saligny”, Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi proiectele derulate prin Compania Naţional de Investiţii (CNI)”, a scris Nicolae Ciucă, luni pe Facebook.
Combaterea evaziunii fiscale, poate cârpi gaura bugetară provocată de legea pensiilor
El a mai spus că au fost clarificate toate elementele legate de sustenabilitatea finanţării măsurilor cuprinse în noua lege a pensiilor.
„Am analizat, de asemenea, reorganizarea internă a ministerelor, primele două vizate fiind cel al Agriculturii şi cel al Mediului. Se urmăreşte flexibilizarea proceselor de decizie, pentru ca structurile instituţionale să devină mai eficiente, cheltuind mai puţini bani publici. În acelaşi registru, am discutat despre îmbunătăţirea colectării. Astfel, împreună cu premierul Marcel Ciolacu vom semna şi depune în Parlament un proiect de lege privind combaterea evaziunii fiscale”, a completat Ciucă.