Șansele lui Gabriel Vlase să devină director SIE
Administrația Prezidențială a anunțat joi că șeful statului l-a nominalizat pe Gabriel Vlase pentru conducerea Serviciului de Informații Externe. Postul de director al SIE a rămas vacant în luna septembrie 2016, după demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu. Oficial erau motive personale, neoficial se vorbea însă de conflictul deschis cu Laura Codruța Kovesi, șefa DNA. De altfel, SIE este singurul serviciu secret care nu a furnizat informații către DNA.
Revenind la cel nominalizat acum, după un an și jumătate de interimat asigurat de generalul Silviu Predoiu, omul doi din instituție, acesta este parlamentar PSD de trei mandate și ocupă momentan funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, membru al Comisiei pentru apărare și membru al Comisiei speciale comune privind legile din domeniul securității naționale.
Imediat a apărut întrebarea: DE CE ar alege Klaus Iohannis UN SOCIAL DEMOCRAT pentru conducerea SIE?
Unii au găsit justificarea în faptul că numai o persoană cu susținere ar putea trece de votul din Parlament, iar acest lucru înseamnă acum tabăra PSD-ALDE.
Alții au speculat un troc între președinte și PSD.
Pe de altă parte, numirile la serviciile secrete au arătat și în trecut că nu țin neapărat cont de regulile cunoscute în politică. Un exemplu este Eduard Hellvig, fost eurodeputat PNL, numit la conducerea SRI, în anul 2015. La acea vreme, premierul și președinte al PSD Victor Ponta a votat alături de colegii săi pentru numirea lui Hellvig.
Vlase va ajunge la votul din Parlament și teoretic, nu ar trebui să aibă emoții, venind din PSD. „Eu zic, ca orizont de timp, că nu mai târziu de miercuri ar trebui să fie închisă procedura”, a declarat pentru MEDIAFAX președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe, deputatul PSD Mihai Weber.
Și după modelul din 2015, a venit rândul celor din PNL să se arate îngăduitori cu nominalizarea. „Sunt convins că președintele a avut considerente extrem de solide și că a fundamentat această decizie foarte bine. Îl cunosc pe domnul Vlase, nu e cel mai mare rău posibil din zona PSD și oricum sunt convins că această propunere a formulat-o Iohannis și că a formulat-o fără niciun fel de discuție sau acord cu vreun lider din coaliție. (…) Nu am auzit vreodată ca PSD să se gândească la nominalizarea domnului Vlase pentru șefia SIE”, a declarat Ludovic Orban.
Doar că situația nu e nici pe departe atât de clară precum pare. Aflat vineri la Școala TSD de la Constanța, Liviu Dragnea a declarat că nominalizarea aduce mai multe întrebări decât clarificări, ironizând în acest fel răspunsul similar dat de Klaus Iohannis privind decizia CCR care o vizează pe Kovesi.
„Într-adevăr am primit o adresă, o propunere pentru SIE. Și acum ca să citez un clasic în viață: această adresă aduce mai multe întrebări decât clarificări. O să o citesc până o înțeleg. Poate e nevoie să facem o dezbatere pe această temă și o să vă comunic”, afirma Liviu Dragnea.
Președintele PSD l-a parafrazat pe șeful statului Klaus Iohannis, care, legat de decizia CCR privind revocarea Laurei Codruța Kovesi, a spus că va citi motivarea până o va înțelege și probabil e nevoie de o dezbatere publică.
La rândul său, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat surprins de alegerea făcută de președintele Klaus Iohannis.
„Nu vreau să spun că nu are calificarea necesară, dar nu vreau să vă ascund că am fost surprins. Cred cã și domnul Dragnea a fost surprins. În primul rând, am fost surprins că, dupã un an și jumătate în care poziția asta ar fi trebuit să fie ocupată și nu a fost ocupată, vine această numire în acest moment. Stau și mă întreb care este semnificația. Nu vreau să fac speculații acum, dar niște întrebări fiți convinși cã mi le-am pus. (…) Niște calcule au fost făcute, că prea e picată (numirea – n.r.) așa din senin”, a afirmat șeful Senatului, precizând că Vlase nu era propunerea lansată de coaliția PSD-ALDE.
Duminică, întrebat din nou ce opinie are legat de numirea lui Gabriel Vlase la SIE, președintele Senatului a spus că trebuie discutat în coaliție, dar a catalogat propunerea ca fiind una bună.
„Eu cred că domnul Vlase are experiența necesară pentru că a condus Comisia de supraveghere a SIE, îl cunoaștem, e colegul nostru, e vicepreședinte la PSD. Am lucrat cu el în ultima perioadă proiectul referitor la statutul Casei Regale,” a afirmat Tăriceanu
Părerea fostului președinte Traian Băsescu, care îi recomandase adesea lui Iohannis să folosească postul vacant din fruntea SIE ca monedă de schimb în negocierile cu PSD este clară: Iohannis a picat la pace cu PSD, restul e teatru ieftin.
Alături de Liviu Pleșoianu, și secretarul general adjunct PSD Codrin Ștefănescu a a anunțat că îl sprijină pe Vlase, deoarece a luptat alături de partid, când a fost vorba de modificarea legilor justiției.
„În PSD au fost două opinii favorabile, două voci care contează esențial, eu și Pleșoianu, care au reprezentat vocile anti-sistemului. Avem aceeași teorie: Vlase a condus ședințele Camerei pentru modificările legilor Justiției fabulos de bine și s-a bătut pentru fiecare amendament și virgulă, în niște condiții infernale, când USR a adus corturi în sală, au pus muzică la maxim, în aceste condiții nu a cedat și a mers și a condus ședințele Camerei și nu poti spune că Vlase care s-a bătut alături de noi poate să fie omul statului paralel, când el a fost vârf de lance în Parlament. Este ilogic”, a declarat Codrin Ștefănescu.
Acesta insistă că nu se poate face o comparație între George Maior și momentul în care a fost numit șef al SRI, cu nominalizarea lui Vlase.
„Se făcea o comparație între numirea lui Maior la SRI și Vlase. Maior a defectat și l-a slujit pe Băsescu cu succes și îl slujește și azi în statul paralel pe care l-au creat. Lucrurile sunt incomparabile din punct de vedere al calității umane. Maior a fost băiatul lui tăticu’, promovat și de Năstase și apoi de Băsescu ca băiatul bun la toate, nu a reușit în PSD să ajungă pe munca lui, pur și simplu a fost numit. Pe când Vlase, e membru de partid de la 19 ani, a trecut prin toate funcțiile posibile”, susține Codrin Ștefănescu.
Decizia finală privind numirea noului director SIE va fi luat în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, așa cum este prevăzut în legea adoptată în luna martie 2017.