Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a declarat pentru gândul că ultima ieșire a președintelui Băsescu reprezintă o „premieră care se apropie de demență”, iar în Constituție sunt prevederi, precum punerea sub acuzare, care ar trebui discutate în USL.
„Este o premieră care se apropie de demență. Astea sunt mult mai grave decât o suspendare…Sunt în Constituție și alte prevederi, dar când vrei să nenorocești o țară, sunt punere sub acuzare, sunt lucruri care pot fi discutate. Cum? Pe ce motiv? Dacă ar fi vorba și ar vrea să fie credibil pentru această acciză, pentru noi cei care mergem cu mașinile, știm că prețul barilului de petrol scade și nu are influență. Dacă se comportă ca acum sunt foarte sceptic că mai putem coabita un an, deși am făcut tot ce a depins de noi. Noi vrem să fie bine, el vrea să fie rău, atunci trebuie să găsim o soluție, stăm toți cu mâinile încrucișate și admirăm deviația de la modul normal și firesc. Ce facem îl lăsăm să facă ce a făcut Nero?”, a declarat pentru gândul Ilie Sârbu.
Președintele Băsescu a anunțat că nu va semna memorandumul cu FMI din cauza măririi accizei la carburanți.
„Gestul este unul iresponsabil, aruncă țara în haos, sau poate chiar așa vrea, să dea foc Romaniei, se apropie de demență. A ajuns în pragul falimentului mental, vrea să distrugă tot. Cred eu că va trebui să găsim o formulă să-l aducem la realitate pe domnul Băsescu. Problema e alta, asta trebuie să vedem, ce se întâmplă cu președintele în ultimul timp. Anumite stări de spirit se deduc și din acțiunile noastre”, a declarat Ilie Sârbu, la Parlament.
Întrebat dacă există posibilitatea ca acciza suplimentară de 7 eurocenți la carburanți să fie retrasă, conform dorinței președintelui, Sârbu a explicat că, în realitate, Băsescu vrea doar să fie popular, majorarea acestei accize fiind doar un pretext pentru a fi popular.
„Dacă retragem majorarea accizei la carburanți nu influențează cu nimic, ăsta e doar un motiv. De ce nu se uită se buget poate la alte capitole, să plângă de mila copiilor, a handicapaților, a pensionarilor, agricultorilor? A găsit el așa o chestie care crede că-l face popular. El trebuie să înțeleagă că indiferent ce ar mai face, popular nu va mai fi niciodată, decât dacă rămâne în partidul popular”, a mai spus Sârbu.