Scandal în Comisia de Buget, unde este audiată conducerea ASF. Aleșii cer demisia lui Mișu Negrițoiu
Primii care i-au reproșat președintelui ASF că nu a controlat piața asigurărilor au fost reprezentanții transportatorilor, prezenți la discuțiile din Comisiile reunite de Buget-Finanțe. Mai mult, aceștia spun că nu vor renunța la proteste dacă înghețarea prețurilor nu se va face pe termen lung.
Apoi a venit rândul mai multor aleși din cele două comisii să ceară demisia conducerii ASF. Parlamentarul Andreea Paul a atras atenția că „nu e cazul ca Mișu Negrițoiu să ne ia de păcălici”, în timp ce alesul Cătălin Rădulescu a declarat că regretă momentul în care a votat conducerea Autorității și i-a solicitat demisia președintelui instituției, Mișu Negrițoiu.
Fostul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, a afirmat, la rândul său, că nu este clar rolul ASF, atâta timp cât este nevoie ca oamenii să iasă în stradă pentru a-și rezolva problemele. „Pe cine apără de fapt acest ASF? Ce ați făcut în ultimele șapte luni? Care mai este rolul și de ce trebuie oamenii să iasă în stradă?”
” La ASF este vorba despre un cartel. Dacă la ASF sunt oameni incompetenți, atunci să își dea demisia. Cer demisia tuturor membrilor din conducere și reluarea concursurilor pentru posturile de conducere”, a spus, în timpul ședinței, deputatul Dorin Petrea.
Drept răspuns, Mișu Negrițoiu a declarat că „dumneavoastra ați hotărât să ne puneți tabla în cap, e decizia dumneavăstră ce faceți cu ASF. E păcat însă că eu particip la această discuție pentru a lămuri situația și dumneavoastră găsiți că ASF trebuie restructurat din vina mea. Îmi dați prea multe competențe și responsabilități când de fapt sunt probleme instituționale. Nu am propus la Guvern ceva ce nu se știe în Parlament (…) nu răspund la atacuri politice”.
Premierul Dacian Cioloș a declarat, miercuri, că Guvernul va adopta o ordonanță de urgență care să prevadă înghețarea prețului primelor de asigurări obligatorii – RCA – pentru o perioadă de șase luni.
„După mai multe discuții avute cu ASF, cu asiguratorii și cu transportatorii, am ajuns la concluzia că soluția cea mai bună și cea mai rapidă pentru a rezolva această problemă care trenează și care riscă să pună în dificultate sectorul transportatorilor din România, am decis să venim cu o propunere de OUG, care include foarte multe din propunerile făcute de transportatori, cred că din circa 14 propuneri, 12 se regăsesc în acest proiect de ordonanță”, a declarat Dacian Cioloș.
El a amintit și de proiectul de lege existent în Parlament, inițiat în aprilie.
„Din păcate, probabil și datorită calendarului, procedurilor parlamentare, proiectul a trenat, nu a fost încă adoptat. Cred că în momentul de față e responsabilitatea Guvernului să adopte acest proiect de ordonanță de urgență pentru a evita blocarea drumurilor în România, intenția transportatorilor, probabil pe bună dreptate, după ce atâtea luni probleme nu au fost rezolvate”, a adăugat Cioloș.