Grupurile parlamentare ale PNL și USR au părăsit, miercuri, plenul Senatului, în semn de protest față de poziția comună semnată în numele Parlamentului de președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, ca reacție la comunicatul Departamentului de Stat al SUA. După o pauză de consultări între liderii grupurilor PSD, PNL, USR și UDMR, senatorii liberali și membrii grupului USR de la Senat au decis să părăsească sala de plen.
Ședința plenului Senatului a fost suspendată din lipsă de cvorum. Senatorii PMP au fost primii care au părăsit sala de plen în semn de protest față de respingerea propunerii Opoziției de a se introduce pe ordinea de zi o dezbatere privind declarația comună semnată în numele Parlamentului de președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.
PNL, USR și PMP au cerut să se introducă pe ordinea de zi o dezbatere privind declarația comună semnată de președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, și dată în numele Parlamentului, ca reacție la comunicatul Departamentului de Stat al SUA. Senatorii au respins această propunere cu 46 de voturi „împotrivă” și 25 „pentru”.
Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au semnat, marți, o poziție comună față de comunicatul transmis de Departamentul de Stat al SUA, transmițând că dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune.
La Camera Deputaților, parlamentarii au venit cu pancarte pe care era scris mesajul „Nu în numele meu”, făcând referire la declarația comună semnată de președinții celor două camere ale Parlamentului, ca replică la comunicatul Departamentului de Stat al SUA, pe care deputații USR o contestă.
Inițial, aceștia au protestat în fața sălii de plen a Camerei Deputaților, însă, în contextul în care ședința nu a fost prezidată de Liviu Dragnea, au mers la biroul acestuia. După câteva minute, Dragnea, care se afla în birou, i-a primit pe parlamentari.
Mai mulți deputați din Opoziție au contestat, miercuri, în deschiderea plenului Camerei, declarația comună semnată de președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, și dată în numele Parlamentului, ca reacție la comunicatul Departamentului de stat.
Deputații Opoziției care au luat cuvântul și au solicitat sancționarea lui Dragnea pentru încălcarea Regulamentului ședințelor comune, demisia acestuia din funcția de președinte al Camerei Deputaților și s-au delimitat de declarația semnată de Dragnea și Tăriceanu în numele Parlamentului.
Plenul Camerei Deputaților a debutat, miercuri, la ora 10.00, ședința fiind prezidată de vicepreședintele Florin Iordache și nu de către președintele Camerei, Liviu Dragnea. Președintele Camerei, Liviu Dragnea, nu a mai avut nicio ieșire publică de joia trecută, când s-a dezbătut și supus votului moțiunea de cenzură depusă de PNL.
Barna (USR): Analizăm temeiurile juridice pentru a depune plângere penală împotriva lui Dragnea
USR analizează temeiurile juridice pentru a depune plângere penală împotriva președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, considerând că acesta a încălcat Regulamentul angajând Parlamentul printr-o declarație, fără consultarea plenului, a precizat, marți, președintele USR Dan Barna.
„Colegii mei vor analiza temeiurile juridice și vom vedea dacă vom folosi acest instrument sau nu. Poziția noastră este că, asumând responsabilitatea Parlamentului fără nicio consultare, a săvârșit un abuz regulamentar explicit”, a spus Barna, după ce parlamentarii USR au protestat față de declarația semnată de Dragnea și Tăriceanu în numele Parlamentului, ca reacție la comunicatul Departamentului de Stat al SUA, pe holul Parlamentului și au mers inclusiv în biroul lui Dragnea.
„Am stat câteva minute de vorbă. Discuția a fost în același cadru pe care îl cunoaștem: domnia sa consideră că avea tot dreptul, că poziția domniei sale putea fi asumată la nivelul Parlamentului. Ne-a spus să folosim instrumentele de contestație dacă nu suntem de acord recomandându-ne să ne îndreptăm spre instituțiile ‘prietene’. A avut o atitudine neutră-condescendentă”, a spus Barna, după întrevederea cu Dragnea.
El a criticat modul în care Dragnea înțelege să facă politică, angajând întregul Parlament printr-un abuz.
„Există o majoritate largă. Dacă domnul Dragnea vrea să asume, să angajeze România pe această cale printr-o declarație a Parlamentului, cu toate consecințele internaționale pe care un astfel de gest l-ar avea, ar fi avut la dispoziție lucrul acesta. Faptul că a abuzat de acel comunicat de presă angajând Parlamentul și spunând ulterior că nu-l angajează, că numai pare că-l angajează, este în mod clar un exemplu în felul în care domnia sa înțelege să facă politică”, a spus Barna.
Deputații USR au protestat la Camera Deputaților, susținând că se dezic de declarația semnată de Dragnea și Tăriceanu în numele Parlamentului. Parlamentarii au mers la birou președintelui Camerei, fiind primiți de Liviu Dragnea.