Scandalul Cambridge Analytica ajunge în România. Compania a încercat să angajeze un consultant britanic care să lucreze pentru PSD

Publicat: 22 03. 2018, 12:32

Firma Cambridge Analytica este acuzată că a folosit ilegal datele utilizatorilor Facebook în campania președintelui SUA Donald Trump și în cea pro-Brexit, relatează Associated Press, iar ramificațiile ar fi ajuns până în România. Un consultant politic britanic susține că firma l-ar fi contactat înaintea alegerilor parlamentare din 2016 pentru a-l convinge să lucreze pentru PSD. 

Rupert Wolfe Murray a declarat pentru publicația citată că Mark Turnbull, unul dintre directorii Cambridge Analytica, a luat legătura cu el în august 2016. Acesta a citat dintr-un e-mail pe care l-ar fi trimis Turnbull și în care scria: „Ce am oferit noi este integrarea unei echipe de două persoane în actuala formulă de campanie pentru a oferi sfaturi strategice și asistență pe durata campaniei, în următoarele două-trei luni”. 

Wolfe Murray susține că ar fi refuzat oferta pe motiv că el nu lucrează pentru partide politice, cu toate că rămâne neclar încă dacă firma Cambridge Analytica a avut sau nu un rol în influențarea alegerilor parlamentare din decembrie 2016, atunci când PSD a câștigat cu un scor zdrobitor de 46%. 

Compania Cambridge Analytica este în aceste zile protagonista scandalului momentului, după ce o investigație realizată de jurnaliștii de la Channel 4 dezvăluie modul în care firma a făcut, în secret, campanie pentru Donald Trump, cu ajutorul datelor pe care le-ar fi obținut de la Facebook, de jur împrejurul lumii. Șefii acesteia au fost filmați în timp ce vorbeau despre folosirea foștilor spioni, a carților de identitate false, despre mită și prostituate, instrumente menite să-i asigure lui Trump victoria în scrutinul prezidențial din SUA.

O investigație realizată de jurnaliștii de la Channel 4 dezvăluie modul în care compania Cambridge Analytica a făcut, în secret, campanie pentru Donald Trump de jur împrejurul lumii. Șefii acesteia au fost filmați în timp ce vorbeau despre folosirea foștilor spioni, a carților de identitate false, despre mită și prostituate, instrumente menite să-i asigure lui Trump victoria în scrutinul prezidențial din SUA.

Întrebat despre materialele scoase la iveală despre adversarii politici, Nix a răspund că ar putea „trimite niște fete care să ajungă în casa candidatului”, adăugând că femeile din Ucraina sunt „foarte frumoase” și că această strategie „funcționează foarte bine”.

Într-o altă înregistrare, acesta a spus: „Vom oferi o sumă mare de bani candidatului pentru a-și finanța campania, vom înregistra totul, cenzurăm fața angajatului nostru, apoi postăm clipul pe Internet”. Mituirea oficialilor este o infracțiune atât în legislația americană, cât și în cea britanică, iar Cambridge Analytica lucrează în UK, dar este înregistrată în SUA. 

Întâlnirile au fost filmate la o serie de evenimente care au fost organizate în hotelurile din Londra timp de patru luni, între noiembrie 2017 și ianuarie 2018, atunci când un reporter al Channel 4 News s-a dat drept reprezentantul unui client bogat care spera să poată controla alegerile din Sri Lanka.

Nix i-a spus atunci jurnalistului că firma sa obișnuiește să opereze prin diverse metode, în penumbră, și că abia așteaptă să construiască împreună o relație secretizată, de lungă durată. La întrevederi au participat și Mark Turnbull, director al CA Political Global, dar și Alex Tayler, oficialul responsabil cu gestionarea bazelor de date ale companiei. Trunbull descrie cum, odată obținut materialul compromițător pentru adversari, Cambridge Analytica poate să-l împingă discret către social media și Internet.

„Noi punem informația în fluxul Internetului și de acolo o privim cum escaladează, o mai împingem din când în când, ca pe telecomandă. Trebuie să se întâmple fără ca ceilalți nici măcar să nu se gândească la faptul că ar putea fi vorba despre propagandă, pentru că în momentul în care apare această îndoială, următoarea întrebare este ‘cine face așa ceva?'”, explicau atunci directorii firmei.

„Mulți dintre clienții noștri nu vor să se descopere că lucrează cu firme străine. Așa că deseori punem la cale ID-uri și site-uri false, putem să fim studenți care se documentează pentru un proiect legat de universitate, putem fi turiști, sunt extrem de multe opțiuni pe care să le explorăm. Am multă experiență în așa ceva”, mai explica Nix.