Prima pagină » Actualitate » Scandalul fermelor de TROLI / Marcel Ciolacu: Nu am solicitat informaţii de la serviciile de informaţii / Dacă ştiam unde este clădirea, mergeam la ea

Scandalul fermelor de TROLI / Marcel Ciolacu: Nu am solicitat informaţii de la serviciile de informaţii / Dacă ştiam unde este clădirea, mergeam la ea

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că nu a solicitat informații de la serviciile de informații în legătură cu fermele de boți și a menționat că, dacă ar fi știut unde se află clădirea rezidențială din Capitală despre care s-a discutat, ar fi mers personal acolo.
Premierul a menționat că așteaptă răspunsuri din partea tuturor instituțiilor în legătură cu această situație.

Am spus foarte clar, nu am solicitat de la serviciile de informaţii. (..) Presupun că, după demersul AEP-ului, sunt cei care sunt patronii şi cei care gestionează social-media, sunt şi ei implicaţi, a declarat Ciolacu.

El a menționat că sursa inițială a informațiilor a fost „din zona politică”.

Întrebat de jurnaliști dacă știe unde se află clădirea rezidențială din București unde ar exista o astfel de fermă, Ciolacu a răspuns: „Dacă știam, mergeam la ea”

Premierul a declarat miercuri, înainte de ședința de Guvern, că într-o clădire rezidențială din Capitală ar exista “ferme de boți”  care l-ar susține pe Mircea Geoană în campanie și a cerut instituțiilor statului să clarifice dacă activitatea este legal

Știam că într-o clădire există foarte multe servere. Ferme de boți pentru Geoană. Autoritatea Electorală Permanentă ar trebui sa se sesizeze. Am transmis și celor care se ocupă, azi dimineață, le-a spus Marcel Ciolacu jurnaliștilor, înainte de ședința de Guvern.

Şeful AEP, Toni Greblă, a anunțat că, în urma unor acuzații privind utilizarea rețelelor de troli în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, AEP a cerut platformelor de social media, precum TikTok, Facebook și Instagram, să verifice eventualele fluxuri neobișnuite de comunicații.

CITEȘTE ȘI: 

Marcel Ciolacu, despre ”fermele de TROLI”: Domnul Geoană trebuie să lămurească / PSD nu are niciun consultant străin

Marcel Ciolacu anunță că AEP ar trebui să se sesizeze. „Într-o clădire există foarte multe servere. FERME DE BOȚI pentru Geoană”

Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la ... vezi toate articolele

Citește și