Scandalul fermelor de TROLI / Marcel Ciolacu: Nu am solicitat informaţii de la serviciile de informaţii / Dacă ştiam unde este clădirea, mergeam la ea
This browser does not support the video element.
Am spus foarte clar, nu am solicitat de la serviciile de informaţii. (..) Presupun că, după demersul AEP-ului, sunt cei care sunt patronii şi cei care gestionează social-media, sunt şi ei implicaţi, a declarat Ciolacu.
El a menționat că sursa inițială a informațiilor a fost „din zona politică”.
Premierul a declarat miercuri, înainte de ședința de Guvern, că într-o clădire rezidențială din Capitală ar exista “ferme de boți” care l-ar susține pe Mircea Geoană în campanie și a cerut instituțiilor statului să clarifice dacă activitatea este legal
Știam că într-o clădire există foarte multe servere. Ferme de boți pentru Geoană. Autoritatea Electorală Permanentă ar trebui sa se sesizeze. Am transmis și celor care se ocupă, azi dimineață, le-a spus Marcel Ciolacu jurnaliștilor, înainte de ședința de Guvern.
Şeful AEP, Toni Greblă, a anunțat că, în urma unor acuzații privind utilizarea rețelelor de troli în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, AEP a cerut platformelor de social media, precum TikTok, Facebook și Instagram, să verifice eventualele fluxuri neobișnuite de comunicații.
CITEȘTE ȘI: