„Scandalul preferat” al lui Victor Ponta: Mi-am luat niște huiduieli serioase la finala Romanian Open

Publicat: 24 07. 2014, 16:32
Actualizat: 26 02. 2019, 13:47

Întrebat la Adevărul Live care a fost scandalul preferat în care a fost implicat până în prezent, Ponta a indicat huiduielile care i-au fost adresate la festivitatea de premiere la București a jucătoarei de tenis Simona Halep.

„Mi-am luat niște huiduieli serioase de la niște spectatori la finala Romanian Open. De ce este scandalul preferat ? Pentru că – sigur, nu mi-a plăcut să fiu huiduit – mi-a plăcut tare că am reușit un lucru pe care nu îl reușisem până acum, să o vedem la București pe Simona Halep, să nu o mai vedem la televizor. Au fost doi oameni atunci, George Cosac și cu mine, care în trei zile am reușit să luăm turneul de la Budapesta, să îl aducem la București. Sigur că nu trebuia să îmi spună numele ca să îmi iau huiduielile de rigoare, dar în același timp mi-am zis că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, a spus Ponta.

În urmă cu zece zile, la festivitatea de premiere a jucătoarei de tenis Simona Halep, după ce a câștigat prima ediție a BRD Bucharest Open, președintele Federației Române de Tenis (FRT), George Cosac, s-a referit în discurs și la premierul Victor Ponta, spectatorii începând însă să huiduie.

„În momentul în care proprietarul turneului m-a întrebat dacă vrem să organizăm turneul la București, l-am contactat pe primul ministru Victor Ponta, care a fost imediat de acord”, a spus Cosac, moment în care s-au auzit huiduieli.