Prima pagină » Știri politice » Scenariile lui Crin Antonescu după 9 decembrie

Scenariile lui Crin Antonescu după 9 decembrie

Scenariile lui Crin Antonescu după 9 decembrie

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că Traian Băsescu va fi suspendat „fără ezitare” dacă USL va lua peste jumătate din mandatele parlamentare, iar președintele nu îl va desemna pe Victor Ponta să formeze Guvernul.

„Nu obținem majoritatea absolută, atunci jocurile vor fi făcute ca niciodată de tare de Traian Băsescu. Obținem peste jumătate plus unu din mandate, Victor Ponta va fi prim-ministru. Nu vor fi negocieri aici, avem un vot în spate, iar președintele trebuie să respecte acest vot , dacă nu o va face se va petrece suspendarea președintelui. Nu caută nimeni cu lumânarea să îl suspende pe Traian Băsescu, dar nu există altă soluție”, a spus la Antena3 Crin Antonescu.

El a exclus posibilitatea apariției unei fisuri în interiorul USL după alegeri.

„Îmi doresc să terminăm aceste alegeri și să învestim Guvernul și să plecăm și noi ,care cum putem, câteva zile de sărbătorile astea”, a precizat Antonescu.