Prima pagină » Știri politice » Scenariu PNL: PSD vrea să-l pună premier pe Ponta, în toamnă

Scenariu PNL: PSD vrea să-l pună premier pe Ponta, în toamnă

Scenariu PNL: PSD vrea să-l pună premier pe Ponta, în toamnă
PSD urmărește să îl numească pe Victor Ponta premier în toamnă, a susținut, duminică, vicepreședintele PNL Sulfina Barbu, afirmând că PSD își propune să acapereze întreaga putere prin menținerea lui Tăriceanu la Senat și îndepărtarea lui Zgonea.

„Domnul Dragnea de o lună de zile l-a scos pe domnul Ponta la înclăzire pentu a fi premier în toamnă. Ponta a avut dreptate va fi vai de capul României dacă planul nociv al PSD va avea sorți de izbândă. (…)Vineri, domnul Ponta a început să dea semnale că pregătește un nou guvern PSD-ALDE și că se așteaptă să fie numit din nou premier”, a declarat vicepreședintele PNL Sulfina Barbu, într-o conferință de presă.

Sulfina Barbu a afirmat că PSD urmărește să acapareze puterea prin menținerea lui Tăriceanu la Senat-politician urmărit penal și „scoaterea din cărți” a actualui președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

„Planul PSD începe să iasă la iveală și anume că acest partid urmărește acapararea întregii puteri din România. Planul este simplu, îl țin în fruntea Senatului pe domnul Tăriceanu, nu le pasă că al doilea om în stat este un politician urmărit penal. Contează doar ca această funcție să fie securizată printr-un om care răspunde la comenzi. L-au scos din cărți pe domnul Zgonea care dădea semne de independență față de Dragnea. Nu le pasă că încalcă Regulamentul contează doar ca funcția să fie a lor și fac toate astea pentru ca la toamnă să încerce impunerea premierului care să îi apere de ofensiva DNA. Acela este Victor Ponta”, a susținut Barbu.

Sulfina Barbu a afirmat că doar președintele Kalus Iohannis stă în calea numirii „unui premier urmărit penal în mai multe dosare”.

Vicepreședintele PNL a mai susținut că „acest trio anti-justiție și în favoarea privilegiilor pentru membri PSD” stă în spatele Gabrielei Firea așa cum a stat și în spatele lui Sorin Oprescu.

În acelați timp, vicepreșdintele PNL le-a cerut duminică simpatizanților lui Nicușor Dan să îl voteze pe candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, afirmând că nu le cere simpatizanților USB votul lor politic, adică votul pentru lista de consilieri la CGMB.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a fost prima care a lansat scenariul potrivit căruia că triada Dragnea-Ponta-Tăriceanu urmărește demiterea Guvernului, suspendarea președintelui Klaus Iohannis și ”diluarea” luptei anticorupție.