Scenariul lui Dragnea: Va reînvia USL, poate fi și un premier technocrat, Ponta va câștiga turul doi cu 54%
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că le-a spus colegilor din teritoriu că viitorul premier, dacă Victor Ponta va câștiga prezidențialele, nu va fi de la PSD și că este posibil ca acesta să fie un technocrat. Printre numele prezente pe lista lui Victor Ponta se află Călin Popescu Tăriceanu și George Maior.
Întrebat dacă pe lista posibililor premieri se află și tehnocrați, Liviu Dragnea a răspuns râzând: „da”.
„Vom adopta soluția cea mai bună pentru ca Victor Ponta să fie președinte. Sunt foarte multe nume, mulți oameni buni care pot ocupa această funcție. Nimeni nu va intra la guvernare până pe 16 noiembrie, după aceea va fi un nou prim-ministru, apoi PLR va fi cooptat la guvernare. Mulți liberali care nu sunt în PLR vor să vină către noi, sunt mulți liberali nemulțumiți de Klaus Iohannis, de cel al PDL. Se simt jigniți, marginalizați nu se regăsesc în acțiunile, mesajele lui Klaus Iohannis”, a declarat Liviu Dragnea.
El a vorbit și despre „reînființarea USL”, mizând pe sprijinul liberalilor nemulțumiți dacă Klaus Iohannis va pierde alegerile prezidențiale.
După ce premierul Ponta a spus la sediul din Kiseleff că își dorește să fie un „președinte legitim”, care să câștige clar alegerile, Liviu Dragnea a subliniat că Ponta va câștiga turul al doilea cu 54%, în timp ce Klaus Iohannis va obține 46%.