Schimb de replici între Simona Halep și Klaus Iohannis
Prin intermediul campaniei Prosport, „România Sportului bine făcut?”, Simona Halep l-a întrebat pe noul președinte ales dacă va cânta imnul național alături de echipa de tenis a României la Fed Cup, în februarie.
„Pentru că sunteți un mare fan al sportului pe care îl practic, am marea onoare, d-le Președinte, să vă întreb dacă puteți să vă alăturați echipei noastre de Fed Cup, în luna februarie, la Galați, să cântăm împreună pe teren imnul național al țării noastre?”, i-a transmis Halep.
În replică, Iohannis i-a răspuns prompt, pe pagina sa de Facebook.
„Îi mulțumesc domnișoarei Simona Halep pentru încredere și pentru întrebare. Răspunsul meu este: Da, se poate!”, a răspuns președintele ales.