Prima pagină » Știri politice » Școala tinerilor democrat-liberali, sub sloganul „Înainte prin dreapta”. Vineri are loc „Școala de training”

Școala tinerilor democrat-liberali, sub sloganul „Înainte prin dreapta”. Vineri are loc „Școala de training”

Școala tinerilor democrat-liberali, sub sloganul
Școala organizației de tineret a PDL, care se desfășoară în perioada 13-15 septembrie la Eforie Nord, are drept slogan "Înainte prin dreapta", participanții purtând de altfel și tricouri inscripționate cu acest mesaj.

Școala organizației de tineret a PDL, care se desfășoară în perioada 13-15 septembrie la Eforie Nord, are drept slogan „Înainte prin dreapta”, participanții purtând de altfel și tricouri inscripționate cu acest mesaj.

Școala tinerilor democrat-liberali are loc, de joi până sâmbătă, la Hotel Dunărea din Eforie Nord.

La reuniunea de joi, tinerii participanți, care purtau tricouri albe pe care era înscris cu albastru sloganul „Înainte prin dreapta”, i-au avut printre invitați pe prim-vicepreședinții PDL Mihai Stănișoară și Cezar Preda, precum și pe vicepreședinții Traian Ungureanu și Cristian Boureanu, acesta din urmă îndemnându-i pe tineri, în intervenția sa, să se și distreze.

„Distrați-vă, apărați-vă dreptul la a vă distra, nu vrem să conduceți o societate încrâncenată, normalitatea presupune absența falsității”, a spus el.

Tinerii democrat-liberali se vor întâlni în zilele următoare și cu alți membri ai conducerii partidului, între care Vasile Blaga, dar și cu parteneri ai PDL din polul de centru-dreapta, precum Mihai Răzvan Ungureanu și Aurelian Pavelescu. În programul evenimentului nu figurează și prezența lui Mihail Neamțu.

Vineri la prânz începe, la Costinești, și „Școala de training” a femeilor democrat-liberale, intitulată „Respect pentru România, respect pentru femei”, aceasta urmând să se desfășoare în perioada 13-16 septembrie și să aibă printre invitați o serie de lideri ai partidului.

În 2011, lucrările școlii de vară a PDL, care a avut loc între 1 și 4 septembrie la Eforie Nord, s-au desfășurat sub sloganul „Smart & Right”, scris cu verde și albastru, inscripționat pe tricourile albe ale participanților, pe care apărea emblema „Tineretul democrat-liberal”.

La acea ediție a școlii de vară a OTPDL a participat și președintele Traian Băsescu, care a declarat între altele că a întâlnit-o pe Albă ca Zăpada, despre care a spus că este „Smart&Right”, aluzie la sloganul tinerilor democrat-liberali. Șeful statului a fost întrebat de unul dintre participanți dacă a întâlnit-o pe Albă ca Zăpada, conceptul pentru o nouă mișcare enunțat de fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu. „Vreau să vă dau un răspuns cert. Răspunsul este: Da. Vă pot spune și cum este Albă ca Zăpada. Este Smart&Right”, a spus atunci Băsescu.

Citește și