Scrisoarea în 15 puncte, trimisă de Kovesi comisiei pentru alegeri. Întrebarea esențială la care nu a răspuns șefa DNA
„Vă fac cunoscut că nici în exercitarea atribuțiilor mele de serviciu și nici în timpul meu liber nu am luat cunoștință de situații sau împrejurări potrivit cărora în alegerile prezidențiale din decembrie 2009 s-ar implica unele autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, respectiv în derularea procesului electoral cu consecința vicierii rezultatului acestor alegeri”, a susținut procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, în scrisoarea transmisă Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor preziențiale din anul 2009.
Procurorul șef al DNA a făcut trimitere și la Decizia CCR nr. 924 din 2012 care face referire la Decizia 45/1994, în care Curtea arată că „prevederile regulamentului propriu al fiecărei Camere nu pot stabili drepturi și obligații decât pentru deputați (sau senatori, după caz), precum și pentru autoritățile, deminitarii și funcționarii publici, în funcție de raporturile constituționale pe care le au cu Camera”, potrivit sursei citate.
Potrivit deciziei citate, „anumiți demnitari și funcționari publici nu pot fi controlați prin comisiile de anchetă, deoarece Constituția, stabilind raporturile juridice dintre autoritățile publice, instituie reguli distincte”, de asemenea, „orice dispoziție regulamentară care ar implica posibilitatea citării unui judecător în fața unei comisii parlamentare de anchetă încalcă eventualele dispotiții constituționale care se stabilesc (…) separația puterilor în stat și, desigur, independența judecătorilor și supunerea lor numai legii”, susține Kovesi.
Laura Codruța Kovesi mai spune că a a făcut trimitere la această Decizie a CCR nu pentru a ignora invitația Comisiei de anchetă, ci pentru că este „relevantă și incidentă”.
Procurorul șef al DNA amintește că în decembrie 2009 ocupa funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și exercita prerogativele prevăzute de lege, precizând că funcția de procuror șef al DNA o ocupă din mai 2013.
Kovesi susține că așa cum a precizat și în trecut, nu a răspuns invitației comisiei de anchetă pentru că nu a avut prerogative de verificare a dispozițiilor legale cu privire la organizarea și desfălurarea alegerilor din decembrie 2009, nu a avut cunoștințe despre implicarea unor persoane sau instituții, decât cele prevăzute de lege, în organizarea și desfășurarea procesului electoral sau despre existența unor mecanisme paralele de influențare sau de viciere a rezultatului votului, atribuții sau cunoștințe despre modul în care STS a asigurat serviciile de telefonie specială, precum și posibile interferențe nelegitime în procesul electoral, menționând și alte aspecte ale procesului electoral care nu s-au aflat în competența sa.
Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a decis, pe 27 iulie, să îi transmită procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, o scrisoare care conține două întrebări, ambele legate de prezența acesteia acasă la Gabriel Oprea în seara turului secund al scrutinului prezidențial din 2009.
„S-a votat textul final al scrisorii. Citez întrebările din memorie: dacă dânsa s-a aflat la data respectivă la locul respectiv și dacă da, în ce scop a fost acolo, în casa domnului Oprea. Acestea au fost întrebările adresate de către domnii deputați. Sunt două întrebări trimise de către deputați”, a precizat președintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, deputatul PSD Anca Florea.