Prima pagină » Știri politice » Scrisoarea numărului 2 din PSD către liderii partidului: Am acceptat suspendarea democrației. Reacția lui Dragnea. FOTO

Scrisoarea numărului 2 din PSD către liderii partidului: Am acceptat suspendarea democrației. Reacția lui Dragnea. FOTO

Mai multe pe gandul.info

„Este un proiect politic vizavi de anul 2018 care e un an preelectoral, considerând că colegii mei o vor analiza și la CEx-ul următor o vom discuta. În 2019 avem două rânduri de alegeri, sunt extrem de multe lucruri, le-am scris acolo. Să o adoptăm ca un program politic pentru perioada următoare, în care am tras niște semnale de alarmă vizavi de partea politică a partidului, atât”, a declarat Bădălău, după ședința conducerii PSD.

„Vă supun atenției o serie de provocări și posibile soluții la acestea, având credința că doar împreună putem reuși. 1. Renașterea democrației interne din PSD: dialog, transparență, responsabilitate. Pas cu pas, partidul nostru a acceptat suspendarea democrației interne, iar acest lucru a fost o eroare pe care trebuie să ne-o asumăm: PSD și-a demis propriul guvern prin moțiune de cenzură; decizii economice majore, precum impozitul pe gospodărie, au fost anunțate și apoi abandonate; fluiditatea schimbării în funcțiile ministeriale este prea mare pentru ca un guvern să poată cu adevărat performa; nu toți cei care au devenit miniștri erau cunoscuți în partid sau recunoscuți profesional în domeniile respective pentru a merita un loc în guvern”, se arată în scrisoarea lui Bădălău.

Bădălău atrage atenția că aceste erori șubrezesc încrederea cetățenilor în PSD.

„Primul pas este să considerăm legitime și opiniile cu care nu suntem de acord, să abandonăm iluzia falselor unanimități. Pasul al doilea este punerea în funcțiune a mecanismelor statutare pentru conducerea colectivă a partidului.

De asemenea, liderul executiv al PSD precizează că Biroul Permanent Național trebuie să redevină forul de conducere executivă a partidului, dar și că trebuie refăcută comunicarea dintre conducerea centrală și organizațiile locale prin prezentarea și explicarea proiectelor guvernamentale.

În ceea ce privește Guvernul, Bădălău susține că acesta trebuie să se implice în toate domeniile în care are competențe constituționale. „Atunci când apar chestiuni care nu se află în programul de guvernare, ele trebuie discutate și soluționate împreună cu partidele din majoritatea parlamentară. Primului-ministru trebuie să-i fie asigurat un cadru instituțional pentru discutarea sistematică, regulată și transparentă a politicilor guvernamentale cu conducerea colegială a PSD”, se arată în documentul citat.

Bădălău susține că Biroul Permanent Național ar trebui să se reunească săptămânal, unde are trebui să participe și miniștrii cei mai importanți. De asemenea, liderul executiv precizează că premierul ar trebui să prezinte în cadrul Consiliului Național un raport de activitate anual sau pentru o perioadă mai lungă.

În ceea ce privește propunerea PSD pentru alegerile prezidențiale, Bădălău spune că aceasta ar trebui stabilită în prima parte a anului 2018. „Criteriul fundamental trebuie să fie capacitatea de a atrage voturile nu doar ale militanților PSD, ci ale tuturor acelora care nu-l vor pe Klaus Werner Iohannis”, arată Bădălău.

Alte idei pe care Bădălău le-a expus în scrisoare se referă la reconstrucția ideologică, despre care consideră că a devenit imperativă, despre social-democratizarea militanților PSD, despre comunicarea cu fața spre societatea românească și despre o viziune pentru Europa.

Dragnea, despre scrisoarea lui Bădălău: Un document bun,care va fi discutat alături de alte propuneri

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că scrisoarea lui Niculae Bădălău, președinte executiv al partidului, este „un document bun”, care va fi discutat la următoarea ședință a CExN, alături de alte „puncte de vedere”.

„Eu am apucat să mă uit puțin pe ea, dar nimeni nu putea să o analizeze. E un document bun, care face parte dintr-un set de documente, care poate fi adoptat la CEX-ul de la Iași, atât în cee ace privește activitatea partidului, funcționarea partidului, înființarea departamentelor, despre modul cum o să funcționăm și să ne organizăm în 2018. Este un document bun, un punct de vedere al dlui Bădălău”, a declarat Liviu Dragnea, referindu-se la scrisoarea președintelui executiv al partidului, Niculae Bădălău.

El a mai spus că scrisoarea lui Bădălău va fi discutată la următoarea ședință a CExN, care se va desfășura la sfârșitul lunii, la Iași, alături de „alte puncte de vedere, de alte propuneri”.

„Nici dl Bădălău nu a spus că e de necompletat”, a adăugat Dragnea, întrebat dacă vor mai fi și alte puncte de vedere ale unor lideri PSD.

Președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a transmis o scrisoare liderilor partidului în cadrul ședinței Comitetului executiv de luni, în care a precizat că PSD a acceptat suspendarea democrației interne, lucru pe care îl consideră o eroare care trebuie asumată de formațiune.

„Este un proiect politic vizavi de anul 2018 care e un an preelectoral, considerând că colegii mei o vor analiza și la CEx-ul următor o vom discuta. În 2019 avem două rânduri de alegeri, sunt extrem de multe lucruri, le-am scris acolo. Să o adoptăm ca un program politic pentru perioada următoare, în care am tras niște semnale de alarmă vizavi de partea politică a partidului, atât”, a declarat Bădălău, după ședința conducerii PSD.

„Vă supun atenției o serie de provocări și posibile soluții la acestea, având credința că doar împreună putem reuși. 1. Renașterea democrației interne din PSD: dialog, transparență, responsabilitate. Pas cu pas, partidul nostru a acceptat suspendarea democrației interne, iar acest lucru a fost o eroare pe care trebuie să ne-o asumăm: PSD și-a demis propriul guvern prin moțiune de cenzură; decizii economice majore, precum impozitul pe gospodărie, au fost anunțate și apoi abandonate; fluiditatea schimbării în funcțiile ministeriale este prea mare pentru ca un guvern să poată cu adevărat performa; nu toți cei care au devenit miniștri erau cunoscuți în partid sau recunoscuți profesional în domeniile respective pentru a merita un loc în guvern”, se arată în scrisoarea lui Bădălău.

Bădălău atrage atenția că aceste erori șubrezesc încrederea cetățenilor în PSD.

„Primul pas este să considerăm legitime și opiniile cu care nu suntem de acord, să abandonăm iluzia falselor unanimități. Pasul al doilea este punerea în funcțiune a mecanismelor statutare pentru conducerea colectivă a partidului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești