Scurtcircuit în relația Ponta – Iohannis. Ce se întâmplă dacă președintele îl sună pe premier
Relația rece între Palatul Cotroceni și Palatul Victoria a generat un nou schimb de replici între șeful Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache, și premierul Victor Ponta.
Dacă Mihalache s-a plâns că premierul nu răspunde la telefon, premierul Ponta i-a dat replica înaintea ședinței conducerii PSD.
„Cum să nu răspund la telefon? Când mă sună președintele României, Dan Mihalache, nu răspund, dacă mă sună președintele României pe hârtie Klaus Iohannis, sigur că răspund”, a spus Ponta.
Premierul a precizat că nu a mai vorbit cu președintele Klaus Iohannis din 5 iunie, în ziua în care acesta i-a cerut demisia ca urmare a începere a urmării penale pe numele premierului. Acesta a devenit între timp inculpat în dosarul „Rovinari – Turceni”.
Victor Ponta a fost plecat în Turcia pentru a se opera la genunchi, perioada de recuperare fiind de aproximativ trei săptămâni. În această perioadă, premierul l-a acuzat pe Klaus Iohannis că se poate „mai rău ca Traian Băsescu” și că a încercat să impună propriul guvern.