Se conturează o nouă formulă pentru guvern, fără Ludovic Orban premier. Cum se împart funcțiile de conducere din Parlament

Publicat: 17 12. 2020, 21:10
Actualizat: 17 12. 2020, 21:15
Orban, după revocarea lui Voiculescu: „Ați susținut?” / Liderul PNL: „Normal!” (FOTO: MEDIAFAX FOTO / Andreea Alexandru)

Liderii PNL, USR-PLUS și UDMR au reluat, joi, negocierile pentru formarea noului Guvern. Într-o declarație comună, ei au susținut că toate soluțiile sunt pe masă și că fiecare parte și-a exprimat flexibilitatea. Astfel, o nouă formulă care se conturează la negocierile pentru guvern ar fi următoarea: Florin Cîțu-premier, Ludovic Orban-președintele Camerei Deputaților, iar USR-PLUS primește Senatul.

Potrivit informațiilor Digi24.ro, Alianța USR-PLUS și-a comunicat în mod clar preferința pentru Florin Cîțu, deși Ludovic Orban nu a fost încântat de această variantă. Fostul premier PNL le-a comunicat partenerilor de negocieri că „va discuta la partid” despre acest lucru și va veni cu un răspuns final.

În varianta în care Florin Cîțu ar fi prim-ministru, USR-PLUS ar accepta ca poziția de președinte al Camerei Deputaților să îi revină lui Ludovic Orban, însă, pentru această cedare, ei cer compensații serioae. Ei vor primi funcția de președinte al Senatului și ministerele pe care le doresc. Printre acestea, s-ar afla Finanțele și Justiția.

Si UDMR, celălalt partener de discuții, urmează să primească ministere importante, drept compensație pentru că nu primește niciunul din posturile de președinte în Parlament.

Membrii USR-PLUS, nemulțumiți de modul în care Dan Barna și Dacian Cioloș poartă negocierile cu PNL: „Să folosească structurile interne alese democratic”

Dacian Ciolos, copresedintele USRPLUS nu este singurul nemultumit de negocierile cu PNL pentru formarea noii coaliții de guvernare.

Membrii USRPLUS se plâng de modul în care liderii alianței, Dan Barna și Dacian Cioloș, poartă discutiile cu PNL și UDMR si spun acum că cei doi ignoră total statutul și structura largă de conducere a formațiunii, aleasă în mod democratic.

Potrivit B1 TV, pe grupul Tribuna USR-PLUS, deputatul Alin Arsu a subliniat că scorul pe care l-a obținut la alegerile parlamentare este mult sub așteptări.

Arsu a spus că el însuși a decis, acum ceva vreme, să facă un pas în spate pentru a putea acționa noii săi colegi, care manifestau „un apetit foarte ridicat pentru a deveni forța reformatoare de care țara noastră are nevoie”, însă obiectivul alianței ar fi acapararea unor funcții, susține acesta.