Se încing spiritele între PSD și PNL. Sfatul lui Mihai Tudose pentru Nicolae Ciucă: Să te echipezi cu pijamaua de camuflaj și să efectuezi mult nani

Publicat: 23 10. 2024, 14:36
Actualizat: 23 10. 2024, 15:51
Sursa colaj: Mediafax/ Alexandru Dobre

Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD, a lansat miercuri un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, ironizându-l pentru recentele sale declarații și pentru felul în care gestionează campania electorală.

Liderul PSD l-a acuzat pe Nicolae Ciucă de victimizare și de căutarea unor vinovați imaginari pentru eșecul său anticipat în cursa electorală.

Pijamaua de camuflaj…Ciucă. Ciucă dezlănțuit. Ciucă cel care recită (greu da’ asta e) textele scrise de alții, cu lista de oameni răi care nu-l lasă să intre în turul doi. Ciucă cel care deja caută ‘vinovați’ pentru eșec, a declarat Mihai Tudose.

Tudose a continuat să-l ridiculizeze pe șeful liberalilor, susținând că acesta dă vina pe „oameni răi” pentru eliminarea unui candidat de către Curtea Constituțională – cu referire la decizia privind eliminarea din cursă prezidențială a Dianei Șoșoacă.

Ciucă cel care deja caută „vinovați” pentru eșec. Ba că niște oameni răi au făcut ceva la Curtea Constituțională și au eliminat un candidat… Tot niște oameni răi, care nu mănâncă fasole teci la popotă, vor chipurile să dea voturi altui candidat ca să nu prindă el, Ciucă, un onorabil loc în primii cinci în primul tur!.

Într-o notă sarcastică, Tudose l-a comparat pe Ciucă cu figuri politice din trecut, menționând că „aceiași oameni răi” sunt acum acuzați că fac jocurile „puterilor străine ostile care vor să ne pape”, aluzie la retorica conspiraționistă din perioada comunistă.

Tot oamenii aceia răi sunt acum acuzați că fac jocurile „puterilor străine ostile” care vor să ne pape! Am mai auzit asta în 1989 de la alt Nicu…. Și tot așa… spre ridicolul absolut…

În final, Mihai Tudose l-a ironizat pe Ciucă spunându-i că, dacă își dorește atât de mult să devină președinte, ar trebui să „se echipeze cu pijamaua de camuflaj și să efectueze mult nani”, poate astfel visul său cu președinția va deveni realitate.

CITEȘTE ȘI:

Marcel CIOLACU, replică pentru CIUCĂ: Să fie clar, cât timp voi fi premier, nu va exista vreo IMIXTIUNE a Rusiei în procesul electoral de la noi!

Lucian Romașcanu: PSD are suficiente voturi pentru doi candidați în turul doi, PNL nu are 20 de voturi per secție pentru domnul CIUCĂ