Seară decisivă în Coaliție. Cătălin Cîrstoiu, POSIBIL candidat al PSD-PNL la Primăria Capitalei / Ciucă: Azi anunțăm candidatul
Sunt momente decisive în Coaliție. După ce Marcel Ciolacu a anunțat că nici Gabriela Firea, nici Sebastian Burduja și nici Cristian Popescu Piedone nu sunt doriți de PSD-PNL la primăria generală, în cursă cu șanse mari sunt medicul Cătălin Cârstoiu sau arhitectul Tiberiu Florescu, potrivit surselor noastre.
UPDATE ora 15.00
Nicolae Ciucă: Vom decide candidatul în această după-amiază
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat că, în şedinţa coaliţiei de luni, se va o decizie privind un candidat comun PNL – PSD la Primăria Capitalei.
Liderul PNL a precizat, luni, la Senat, că discuțiile au mers în direcția necesității unui candidat comun, cu o susținere comună.
Încă nu avem o concluzie, vom avea o coaliţie în această după-amiază. În coaliţie am discutat, încă de la început, că avem nevoie de un proiect pentru Bucureşti şi de o echipă. Ca atare, că va fi domnul doctor (Cătălin Cîrstoiu – n.r.), că vom avea şi parte din echipa dumnealui cu care se va angaja în această campanie electorală, vom decide în această după-amiază. Important este (…) să venim cu decizia în care credem cu toţii şi pe care o considerăm că va fi cât se poate de eficientă pentru Bucureşti şi pentru bucureşteni. Am discutat că avem nevoie de un candidat comun, de o susţinere comună pe un proiect comun”, a precizat Nicolae Ciucă.
Știrea inițială
Cel mai probabil, medicul Cătălin Cîrstoiu va fi cel care va candida din partea PSD-PNL, iar cu privire la candidații de la sectoarele Bucureștiului, încă mai sunt discuții la această oră, potrivit unor surse din Coaliție. Ședința Coaliției este așteptată să înceapă la ora 16.
Miercuri va fi o altă ședință PSD-PNL pentru a definitiva lista comună a coaliției la alegerile europarlamentare, potrivit acelorași surse din interiorul Coaliției.
Cine este Cătălin Cîrstoiu
Cătălin Cîrstoiu, în vârstă de 50 de ani, este medic ortoped și conduce Spitalul Universitar de Urgență București din martie 2020. Tot el fusese manager al instituției sanitare și în perioada 2009-2016.
Din 2016, Cătălin Cîrstoiu este, totodată, decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
În curs de actualizare!
CITEȘTE ȘI: