Prima pagină » Știri politice » Guvernul a aprobat Strategia ENERGETICĂ Națională 2025-2035. Sebastian Burduja: Niciun român nu va mai suferi din cauza sărăciei energetice

Guvernul a aprobat Strategia ENERGETICĂ Națională 2025-2035. Sebastian Burduja: Niciun român nu va mai suferi din cauza sărăciei energetice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, după adoptarea în Guvern a Strategiei Energetice Naționale 2025-2035, cu perspectiva anului 2050, că aceasta reprezintă o viziune clară și asumată pentru un viitor sigur, prosper și curat în domeniul energiei. Potrivit ministrului, România își propune să elimine sărăcia energetică și să prevină închiderea companiilor din cauza costurilor mari la energie, un obiectiv central al strategiei.

„Sunt zile bune pentru sectorul energetic românesc pentru că reuşim să îndeplinim obiectivele pe care ni le-am propus, dintre cele mai ambiţioase. Dacă vinerea trecută am semnat contractele pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, care din 2032 încolo vor alimenta peste 7 milioane de gospodării din ţara aceasta, dacă ieri am semnat acordul cu Lockheed Martin pentru producţia de baterii la Oradea, în colaborare cu fabrica locală Sinteza SA, iată că astăzi reuşim să adoptăm în Guvernul României, prima dată după 17 ani, Strategia Energetică a României. A fost, de fapt, şi o menţiune cu roşu a Curţii de Conturi că România nu avea strategie în domeniul energetic de nişte ani de zile. (…) Mă bucur că, după un an de zile aproximativ de consultări, de muncă voluntară, Ministerul Energiei a reuşit să promoveze astăzi, în Guvern, Strategia Energetică a României până în 2035, cu perspectiva anului 2050. Remarc faptul că, în ultimii ani, au existat multiple demersuri de adoptare a unei noi strategii. Au fost inclusiv angajaţi consultanţi. Nu s-a reuşit niciodată. E nevoie, de cele mai multe ori, de o mână de oameni care vor să lase ceva în urma lor pentru a schimba lucrurile şi pentru a da această viziune de care energia României de mâine are nevoie”, a declarat Sebastian Burduja în cadrul unui briefing de presă de la Guvern.

Strategia propusă de Ministerul Energiei pune accent pe trei priorități principale: siguranța energetică, competitivitatea și accesibilitatea energiei pentru cetățeni și companii, și promovarea energiei curate.
„Strategia energetică a României este următoarea: avem nevoie de energie sigură, avem nevoie de energie competitivă şi accesibilă românilor şi companiilor româneşti, avem nevoie de energie curată. În această ordine de priorităţi, tranziţia energetică pentru a păstra securitatea energetică a ţării înseamnă trecerea treptată de la grupuri pe cărbune la grupuri pe gaz, mai puţin poluante – şi pe termen mediu şi lung, de la grupuri pe gaz la energie nucleară. Aşadar, acestea sunt priorităţile majore. Sunt şase obiective strategice, probabil le puteţi anticipa: securitate energetică, eficienţă energetică, acces fizic la energie pentru toţi consumatorii, accesibilitate financiară şi competitivitate economică, deci inclusiv finalizarea procesului de electrificare a României. Noi, în ultima perioadă, am reuşit prin forţe proprii, cu sprijinul Asociaţiei Energia Inteligentă, să electrificăm case din zona Munţilor Apuseni, care nu avuseseră niciodată acces la energie electrică”, a explicat ministrul Energiei.
Ministrul Energiei a subliniat importanța piețelor de energie eficiente și a digitalizării sectorului, care devin esențiale pentru evoluția energetică a României.
Aş pune accent şi pe echitatea economică şi socială pentru regiuni şi cetăţeni, de asemenea pe neutralitatea tehnologică, un principiu pe care România l-a susţinut de fiecare dată la Bruxelles. Asta înseamnă că fiecare ţară este liberă să utilizeze propriul mix energetic, acel mixt care dă cele mai bune rezultate pentru cetăţeni şi companii, de asemenea, sprijinirea stocării şi voi reveni la acest subiect foarte important, a precizat el.

Stocarea energiei și revitalizarea industriei românești

Un alt punct cheie al strategiei se referă la dezvoltarea și implementarea de tehnologii de stocare a energiei, pe care Burduja le consideră fundamentale nu doar pentru România, ci pentru întreaga industrie energetică globală.
În mandatul de ministru, împreună cu echipa mea, am reuşit să atragem undeva la 14 miliarde de fonduri europene nerambursabile din PNRR şi din fondul pentru modernizare. Nu vrem ca aceste fonduri să sprijine importurile din alte pieţe, inclusiv din pieţe îndepărtate, de multe ori neprietenoase şi faţă de România. Vrem să dezvoltăm industria românească, proprie, pentru baterii, pentru transformatoare, pentru invertoare şi, repet, voi reveni la acest subiect, a mai spus Burduja.

CITEȘTE ȘI:

Guvernul aprobă Strategia Energetică 2025-2035. Marcel Ciolacu: „Vom deveni INDEPENDENȚI de importurile de gaze naturale până în 2027”

Strategia Energetică a României, pe drum spre avizare pentru a fi inclusă pe agenda Guvernului. Care sunt prioritățile în domeniu

Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la ... vezi toate articolele

Citește și