Sebastian Burduja, discuții cu oficialii din Emiratele Arabe Unite privind Hidroelectrica și MASDAR: România are cel mai atractiv mix energetic din UE

Sebastian Burduja, discuții cu oficialii din Emiratele Arabe Unite privind Hidroelectrica și MASDAR: România are cel mai atractiv mix energetic din UE
Publicat: 19/04/2024, 13:09

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis, vineri, că a reușit să finalizeze negocierile între Hidroelectrica și MASDAR, prin care cei doi mari jucători vor înființa până la finalul lunii iunie un JV (companie de proiect), axat pe trei tehnologii. El a adăugat că România are cel mai atractiv mix energetic din UE.

Etapa a doua a vizitei de nivel înalt a Prim-Ministrului României la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite. Am reușit să finalizăm ieri negocierile între Hidroelectrica și MASDAR, prin care cei doi mari jucători vor înființa până la finalul lunii iunie un JV (companie de proiect), axat pe trei tehnologii: parcuri solare; panouri flotante pe lacurile de acumulare, proiect în premieră; stocare în baterii, a scris Sebastian Burduja pe Facebook.

Investiții de peste 1,5 miliarde euro pentru România

Sebastian Burduja a arătat că tinta asumată este de minim 2000MW în următorii trei ani, ceea ce înseamnă investiții de peste 1,5 miliarde euro pentru România.
Astfel, Hidroelectrica bate palma cu una dintre cele mai mari companii de profil din lume, a precizat Burduja.
El a afirmat că „acordul înseamnă acces la energie mai ieftină și mai sigură, iar stocarea în baterii este esențială pentru echilibrarea sistemului energetic național”.
Au avut loc întâlniri la nivel înalt cu Șeicul Mohammed bin ZAYED AL NAHYAN, Președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul Emiratului Abu Dhabi, cu Dr. Sultan Al Jaber, CEO ADNOC, președinte Masdar și coordonator al COP28, precum și cu conducerile marilor companii Mubadala, IHC și TAQA, a transmis Burduja.
În contextul acestei întâlniri, oficialii au agreat să extindă proiectele de interes: perimetrele pentru centrale eoliene offshore în Marea Neagră, cu un potențial major de până la 76GW în zona românească; interconectorul în curent continuu Est-Vest (HVDC); Tarnița-Lăpuşteşti; programul nuclear civil românesc (unitățile 3&4, SMR); gazele din Marea Neagră.

România are cel mai atractiv mix energetic din UE

Potrivit ministrul Energiei, România are cel mai atractiv mix energetic din UE și are acces la miliarde de euro din fonduri europene.
Capitalul din EAU este pe măsura ambiției și competenței acumulate aici, iar mesajul partenerilor strategici emirieni a fost extrem de pragmatic: vrem să ne mișcăm repede și să facem proiecte mari împreună. România are cel mai atractiv mix energetic din UE, are acces la miliarde de euro din fonduri europene, are specialiști și proiecte mature. Și avem aici, în Abu Dhabi, tot sprijinul de care avem nevoie, a precizat oficialul.
CITEȘTE ȘI:
Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea