Sebastian Burduja, în urma AJUTORULUI de stat de 3,9 miliarde pentru Complexul Valea Jiului: Am salvat 2000 de locuri de muncă
Ministerul Energiei salută decizia Comisiei Europene de autorizare a unui ajutor de stat în valoare de 3,9 miliarde de lei pentru Complexul Energetic Valea Jiului S.A. “Am reușit în acest mandat să salvăm cele peste 2000 de locuri de muncă în Valea Jiului și să dăm o perspectivă de viitor”
Ministerul Energiei anunță un pas important în procesul de punere în siguranță a minelor de cărbune din cadrul Societății Complexul Energetic Valea Jiului S.A. (CEVJ). În conformitate cu strategia de decarbonizare a sectorului energetic prevăzută în Ordonanța de Urgență nr. 108/2022, acest plan a fost prenotificat Comisiei Europene în decembrie 2023. Inițiativa include măsuri pentru punerea în siguranță a minelor Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan până în perioada 2030-2032.
Tot ce am promis la preluarea mandatului am îndeplinit pentru Valea Jiului. Fosta companie, Complexul Energetic Hunedoara, era în pragul falimentului. Am reușit în acest mandat să salvăm cele peste 2000 de locuri de muncă în Valea Jiului și să dăm o perspectivă de viitor, investind după ani de zile în echipamente, pentru condiții de muncă decente. Am coborât în mină și asta le-am cerut tuturor directorilor să facă, pentru a rezolva problemele de la fața locului. Am transferat activele și angajații către noul CEVJ SA, până la aprobarea finală a ajutorului de stat de către Comisia Europeană. Am luat un angajament personal că nimeni nu va fi lăsat în urmă în această tranziție energetică complexă. Acum, responsabilitatea și diligența pentru implementarea acestui ajutor de stat revin exclusiv angajaților CEVJ SA, și mă bazez pe corectitudinea lor pentru a colabora și a construi o continuitate energetică sustenabilă și curată în Valea Jiului până în 2032 și după aceea”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Ajutorul de stat este acordat beneficiarului, Societatea Complexul Energetic Valea Jiului SA, sub formă de granturi, cu o valoare totală estimată de 3,93 miliarde de lei, pentru implementarea măsurilor prevăzute în Planul de Închidere a Minelor pentru perioada 2023-2032.
Acest ajutor de stat este destinat activităților de punere în siguranță a minelor, evitând astfel riscurile asociate exploatării și permițând reabilitarea ecologică a zonelor afectate, mai arată ministerul Energiei.
În conformitate cu Decizia 787/2010, Ministerul Energiei a notificat Comisia Europeană pe 29 octombrie 2024 pentru autorizarea acestui ajutor de stat. Procesul include măsuri stricte pentru asigurarea zăcământului de cărbune, inclusiv evacuarea substanțelor cu potențial de autoaprindere până la termenele stabilite: 31 decembrie 2025 pentru mina Lonea, 30 iunie 2026 pentru mina Lupeni și până în 2030 pentru Vulcan și Livezeni. Reabilitarea perimetrelor miniere este programată în 2026 pentru minele Lonea și Lupeni și în 2032 pentru Vulcan și Livezeni.
Cărbunele extras în scopuri de siguranță va fi neutralizat la SE Paroșeni, iar veniturile generate din acțiunile de punere în siguranță vor fi deduse din valoarea ajutorului de stat, garantând astfel că granturile sunt utilizate exclusiv pentru activitățile de punere în siguranță.
Simultan, Ministerul Energiei, în calitate de autoritate publică tutelară, alături de Consiliul de Administrație și directorul general al CEVJ SA, va iniția proiecte investiționale în energia regenerabilă, inclusiv crearea unui grup pe gaz cu captare de CO2 la SE Paroșeni, pentru a asigura continuitatea producției de energie electrică în Valea Jiului și după anul 2032. Eforturile se vor concentra pe crearea de SPV-uri, dezvoltarea de parteneriate public-private și atragerea de fonduri din Programul pentru Tranziție Justă, astfel încât activitățile energetice din Valea Jiului să continue sub alte forme sustenabile.
CITEȘTE ȘI: