Sebastian Burduja: Spitalele administrate de municipalitate sunt în pragul colapsului din cauza problemelor de CORUPȚIE

Publicat: 01 06. 2024, 13:34
Actualizat: 01 06. 2024, 13:39

This browser does not support the video element.

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a lansat vineri critici dure la adresa modului în care au fost gestionate cele 19 spitale aflate în administrarea municipalității în ultimii opt ani. În cadrul unei conferințe de presă organizate în fața Spitalului Colțea, Burduja a afirmat că aceste unități medicale sunt în „pragul colapsului” din cauza problemelor „de corupție”.

Ne amintim cu toții de Spitalul Metropolitan. Problemele infrastructurii din cele 19 spitale din administrația Primăriei Generale nu sunt de azi, de ieri. S-au perpetuat în ultimii opt ani și am ajuns să avem spitale în care se tratează nu doar bucureștenii, ci toți românii, și care sunt aproape în pragul colapsului. Există o problemă de corupție, de integritate, iar condițiile din spitale duc la realitatea că mulți bucureșteni intră pe poarta unui spital cu gândul că vor pleca mai bolnavi decât au intrat,” a declarat Burduja.

Ministrul Energiei a adăugat că actualul primar nu și-a respectat promisiunea de a numi managerii de spitale prin concurs și a reclamat scandalurile de „corupție flagrantă” la nivelul conducerii Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).

Acum patru ani a existat o promisiune că toți managerii de spital vor fi numiți prin concurs, conform legii, în trei – maxim șase luni de la preluarea mandatului. Nu s-a organizat niciun concurs în acești ani, nici pentru manageri de spital, nici pentru alte poziții de conducere. Sunt numiți o dată la șase luni după bunăvoința primarului. Au fost scandaluri de corupție flagrantă la ASSMB, iar șefa administrației este anchetată de DNA, la fel și directorul Spitalului Colțea, propus de USR, care a fost schimbat din funcție,” a afirmat el.

Candidatul PNL la Primăria Capitalei a promis că va concretiza o serie de propuneri pe care actualul primar nu le-a respectat.

Strategia pentru sistemul de sănătate din București este, precum în Caragiale, sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Pentru digitalizarea spitalelor din administrarea Primăriei Generale s-a făcut aproape nimic. Centrele de permanență trebuie făcute cel puțin unul la nivelul fiecărui sector. De asemenea, dotarea cu echipamente de bază în spitalele Bucureștiului și programe de prevenție sunt esențiale,” a punctat Burduja.

El l-a acuzat pe Nicușor Dan că a „mințit flagrant” în privința depunerii proiectelor pentru termoficarea Bucureștiului la Ministerul Energiei.

I-am prezentat dovezi și i-am spus că nu am depus niciun proiect, după care astăzi iese și spune că a fost o eroare. Nu cred că a fost o eroare, cred că a fost o dezinformare,” a concluzionat liberalul.

CITEȘTE ȘI:

Sebastian Burduja și-a prezentat PLANUL pentru București. „Vom reuși să fim cu adevărat o capitală europeană și globală”

Sebastian Burduja, despre ERORILE administrației lui Nicușor Dan: „Ai decizie în INSTANȚĂ și nu semnezi extinderea unui spital de oncologie”