Secretarul de stat de la Ministerul Educației, Stelian Fedorca, a fost declarat incompatibil de către ANI
Secretarul de stat de la Ministerul Educației, liberalul Stelian Fedorca, a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate. Inspectorii de integritate susțin că Fedorca este incompatibil de la numirea în funcția de secretar de stat, pe 16 mai 2012, până în prezent, întrucât și-a păstrat și calitatea de „comerciant în cadrul FEDORCA STELIAN VICTOR PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”. PFA-ul secretarului de stat a fost deschis pe 8 februarie 2010, activitatea sa nefiind întreruptă, cu toate că, potrivit legii privind regimul incompatibilităților, „funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică”.
Aceeași stare de incompatibilitate îi este atribuită și pentru perioada 1 septembrie 2007 – 24 aprilie 2010, „întrucât a deținut, simultan, atât funcția publică de Director – consilier în cadrul Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, cât și funcția de Director al Colegiului Național „Mihai Eminescu”, București”, se arată într-un comunicat al ANI.
Stelian Fedorca este unul dintre secretarii de stat liberali a căror reinstalare în funcție după schimbarea Guvernului, în decembrie, a fost amânată de Victor Ponta, cu toate că ocupanții tuturor celorlalte posturi similare din minister au fost reconfirmați în funcții prin noi decizii.
Secretarul de stat a fost înștiințat de ANI cu privire la verificările făcute în cazul său, începând cu 2011, iar pe 8 februarie și-a depus la dosar și un punct de vedere. Raportul ANI poate fi contestat în 15 zile. După rămânerea definitivă a acestuia, prin decizie instanței sau prin necontestare, persoana declarată incompatibilă nu mai poate avea funcții publice, cu excepția celor electorale, timp de trei ani.
Citește știrile zilei pe gandul.info