Ora 18:00 Guvernul adoptă OUG pentru accesul spitalelor private la programele publice de sănătate
Guvernul adoptă, marți, proiectul de Ordonanță de Urgență prin care serviciile medicale din cadrul programelor naționale de sănătate curative, care sunt suportate din Fondul unic de Asigurări Sociale, se pot derula atât prin furnizori publici, cât și prin furnizori privați.
Ora 17:00 Raluca Turcan anunță: Propun OUG pe eliminarea noțiunii de „abonamente” în cazul transportului elevilor navetiști
Raluca Turcan a propus, marți, introducerea pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de Guvern, a unui proiect de OUG care să elimine noțiunea de „abonament”, din Legea Educației, în ceea ce privește transportul elevilor navetiști.Turcan a precizat că Guvernul evaluează numărul de elevi navetiști.
Ora 16:10 Guvernul renunță la alegerea președinților de consilii județene indirect
Guvernul renunțat la inițiativa privind alegerea președinților de consilii județene de către ceilalți membrii ai consiliului județean. „Deși soluția politică este corectă, din păcate din punct de vedere constituțional avem o vulnerabilitate de netrecut”, a precizat ministrul de Justiție.
„Deși soluția politică este corectă, din păcate din punct de vedere constituțional avem o vulnerabilitate de netrecut”, a spus ministrul de Justiție, Cătălin Predoiu.
El a mai spus că soluția este în Parlament.
Ora 16:00 Executivul adoptă, marți, OUG pentru implementarea programului „Masa Caldă” în 150 de școli și licee
Guvernul va adopta în ședința de marți un proiect de ordonanță de urgență care prevede implementarea programului-pilot „Masa Caldă pentru Elevi” în 150 de unități de învățământ pre-universitar. Programul constă în acordarea unui pachet alimentar sau a unei mese calde pe zi, cu titlu gratuit.
Proiectul de ordonanță de urgnță preved că „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la sfârșitul anului 2020, în perioada desfășurării activității didactice, preșcolarilor și elevilor din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități – pilot, li se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/ beneficiar, TVA inclus”.
Actul normativ mai prevede că pentru semestrul II al anului școlar 2019-2020 programul va fi finanțat din fondul de rezervă al Guvernului, iar pentru semestrul I al anului școlar 2020-2021, banii vor fi alocați din bugetele unităților administrativ teritoriale.
Potrivit articolului 5, alineatul (2) „La închiderea programului-pilot, la finalul anului 2020, în urma analizei realizate de Ministerul Educației și Cercetării, pe baza rezultatelor obținute și interpretate lunar, pe parcursul derulării proiectului, la nivelul fiecărui inspectorat școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, prin hotărâre a Guvernului, se va decide asupra oportunității extinderii acestui program la nivel național, respectiv asupra modalității de implementare”.
Ora 15:15 Guvernul anunță creșterea numărului de parlamentari pentru diaspora
Printre prevederile ordonanței de urgență privind alegerile parlamentare se numără creșterea numărului de parlamentari pentru diaspora, potrivit ministrului de Interne, Marcel Vela. Totodată, actul normativ prevede extinderea zilelor de votare pe trei zile, similar cu alegerile prezidențiale.
„Ordonanța se referă la modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, având în vedere că există un vid legislativ pentru reglementarea alegerilor anticipate în situația de dizolvare a Parlamentului”, a spus Marcel Vela, în cadrul ședinței de Guvern.
Potrivit ministrului de Interne, ordonanța prevede creșterea numărului de parlamentari din diaspora astfel: „de la doi la patru senatori și de la patru la opt deputați”.
O altă reglementare adusă prin OUG se referă la extinderea zilelor de vot la trei zile.
„Corelăm și alte termene pentru a fi pregătiți pentru orice eventualitate”, a subliniat Vela.
Știre inițială
Guvernul ar putea adopta, în ședința de guvern de marți, o ordonanță de urgență pentru organizarea alegerilor anticipate, au afirmat surse din instituție, pentru Mediafax. Executivul ar lua această decizie, deoarece în cazul demiterii prin moțiune de cenzură, nu ar mai putea emite OUG pe această temă, fiind un Guvern interimar.
Deși nu apare pe ordinea de zi, surse guvernamentale au afirmat pentru agenția de presă citată că actul normativ s-ar afla pe lista suplimentară. Astfel, ordonanța de urgență stabilește componența Birourilor Electorale Permanente, circumscripțiile electorale, dar și alte aspecte organizatorice.
Premierul Ludovic Orban a confirmat, marți, că se lucrează la Ordonanța de Urgență pe anticipate, dar nu a precizat dacă măsura va fi adoptată în ședința de guvern de azi.
„Există un astfel de proiect, am vorbit cu AEP, a existat necesitatea reglementării situației în care se ajunge la anticipate. În prezent, în România nu există o situație clară cu privire la anticipate. Se știe că există prevederi constituționale care stabilesc termenul maxim de organizare a alegerilor anticipate, termenul maxim fiind de 90 de zile. Ca atare, este nevoie de o adaptare a legislației pentru a avea reguli concrete în ceea ce privește anticipatele. Nu cred că trece moțiunea, dar paza bună trece primejdia rea și este bine să fim pregătiți. Dacă trece moțiunea, noi nu vom vota niciunul din cele două Guverne, pentru a declanșa alegerile anticipate. E necesară o adaptare a situației pentru a avea o astfel de legislație”, a declarat premierul Orban.
De asemenea, întrebat dacă OUG privind alegerile anticipate va fi adoptată în ședința de marți a Guvernului, premierul Ludovic Orban a declarat: „Paza bună trece primejdia rea”.
Ședința de guvern este programată pentru ora 14.00, iar pe ordinea de zi figurează două Ordonanțe de urgență – una pentru modificarea și completarea Legii nr.145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare și a doua pentru aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat.
PSD vrea ca votul pe moțiunea de cenzură să aibă loc miercuri, ora 12:00. Calendarul va fi stabilit, însă, în ședința Birourilor Permanente, care la ora transmiterii acestei știri este în desfășurare.
Cu toate pânzele sus către anticipate
Raluca Turcan a declarat că liberalii iau în calcul toate variantele prevăzute în Constituție pentru a se asigura că vor ajunge la anticipate, ceea ce presupune inclusiv scenariul demisiei premierului Orban în cazul în care asumările nu vor duce la demiterea Guvernului. Potrivit celui de-al doilea om din Guvern, alegerile anticipate și a celor locale ar urma să aibă loc până în 28 iunie, dar nu simultan.
„Alegerile anticipate nu sunt reglementate în detaliu. Va fi nevoie de reglementarea organizării alegerilor anticipate. Dacă ne gândim la momentul maxim până la care am putea să suprapunem alegerile anticipate cu alegerile locale, undeva până în 28 iunie ar trebui să încheiem ambele alegeri. Nu intenționăm să le punem chiar în aceeași zi, ci la o diferență fie de o zi, fie de maximum o săptămână”, a declarat săptămâna trecută vicepremierul Raluca Turcan.
Ea a exclus posibilitatea ca parlamentarii PNL să voteze moțiunea de cenzură pe care PSD intenționează să o depună după angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul referitor la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar, dacă moțiunea trece și se ajunge la situația declanșării alegerilor anticipate, PNL va susține această variantă.
Pentru ca organizarea anticipată a alegerilor parlamentare să se producă, așa cum este prevăzută în Constituție procedura, este nevoie de respingerea a două propuneri de premieri, variante la care PNL pare să adere.