Ședința de Guvern | Guvernul amână adoptarea proiectului de buget pe 2020 / Cîțu anunță: Vom avea o primă lectură a modificării OUG 114/2018
De asemenea, Executivul va avea în primă citire, în ședința de la ora 17.00, proiectul pentru abrogarea și modificarea prevederilor din OUG 114.
„Vă informez că vom avea astăzi (vineri – n.r.) la ora 17:00 în primă citire proiectul de lege de abrogare și modificare a prevederilor ordonanței de urgență 114. La ora 11:00 avem o dezbatere cu partenerii noștri, pentru a discuta forma pe care o vom conveni. De asemenea solicit ministerelor care nu au trimis până în prezent observațiile și modificările să o facă până la ora 14:00, pentru că în ședința de guvern de la ora 17:00 am programat o prima citire în ședința de guvern a proiectului pe care urmează să ne angajăm răspunderea”, a anunțat Ludovic Orban, în debutul ședinței de Guvern de vineri.
Premierul a anunțat că Executivul va adopta, în ședința de luni, o nouă rectificare bugetară ca să realimenteze fondul de rezervă al Guvernului pentru efectuarea plăților care să asigure cheltuielile de funcționare pentru autoritățile locale.
Aceasta vine ca urmare a alocării sumei de 912,5 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, bani care vor fi folosiți pentru plata titlului executoriu emis în baza deciziei Curții de Arbitraj Internațională către frații Micula, pentru a rezolva situația Romatsa.
Cîțu anunță: Vom avea o primă lectură a modificării OUG 114/2018
În ședința de vineri, Guvern va avea o primă lectură la modificările prevederilor OUG 114/2018,printre care cerințele de capital impuse administratorilor de pensii private din pilonul II de pensii, prin această ordonanță, a declarat ministrul Finanțelor Florin Cîțu.
Cîțu a precizat că administratorii vor avea posibilitatea să își transfere viitoarele contribuții către sistemul public de pensii. Potrivit ministrului, sistemul de pensii din România trebuie să fie bazat pe contributivitate, cum sunt modelele altor țări.
„A fost o reformă pentru sistemul de pensii în Noua Zeelandă, în Anglia, sau modelul poate fi inspirat din Statele Unite ale Americii. România, în ultimii ani, nu a mers în direcția în care am fi vrut noi și încercăm să corectăm din mers acest lucru. Nu se pot face schimbări foarte repede, să schimbăm brusc direcția, vor fi costuri de tranziție pe care nu ni le putem asuma imediat. Sistemul de pensii administrativ privat a suferit, îm ultimul an, câteva șocuri negative. Eliminarea acestor șocuri negative nu se poate face peste noapte, dar vom încerca să corectăm chiar astăzi (n.r. vineri) o mare parte dintre ele și pe restul de anul viitor”, a afirmat ministrul de Finanțe, la o conferință de specialitate organizată de asociația CFA România.
Totodată, Cîțu a explicat atitudinea sa tranșantă și directă din ultima lună. „Am avut o comunicare puțin mai tranșantă în ultima lună, pentru ca piețele să nu fie surprinse. De aceea, am dat informația referitoare la estimarea bugetului pentru anul acesta și deficitul bugetar. Nu a fost ușor pentru toată lumea, dar dacă nu am fi arătat această informație, lucrurile ar fi fost mult mai rele. Piețele vor să știe cum am ajuns aici, de ce am ajuns aici și vor să le spunem care este direcția. Politica fiscală nu trebuie să fie o sursă de volatilitate în economie. Trebuie să fie predictibilă, transparentă, să nu mai vină cu surprize. Cu politica monetară am reușit înaintea celei fiscale, să nu mai fie o sursă de volatilitate. De aici și modul de comunicare tranșant și abrupt în primă fază, dar știm care sunt problemele și venim cu soluții”, a precizat el.
Ministrul Finanțelor a anunțat că, începând cu anul imediat următor, Guvernul va da un prim semnal piețelor, prin consolidarea fiscală. „Primul semnal pe care îl vom da către piețe este consolidarea fiscală, care începe cu anul viitor. Toți ne-am dori ca anul viitor totul să fie perfect și să avem un deficit de 3%. Totul va fi transparent și predictibil, chiar dacă nu e plăcut pentru toată lumea să știe adevărul”, a mai spus Florin Cîțu.
Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan: Începând de vineri vom face plățile prin PNDL
Ion Ștefan a declarat, vineri , că plățile pentru Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) vor începe în cursul aestei zilei. Ministrul Dezvoltării a precizat că pentru un ordin de plată este nevoie de 14 semnături, ceea ce este „un lucru stupefiant”.
„Începând de astăzi (vineri – n.r.) vom face plăți PNDL. Primele plăți vor fi realizate astăzi. Aș vrea să vă mai spun ceva, un lucru stupefiant. Pentru a face un ordin de plată, avem nevoie de 14 semnături. Trebuie să semneze ministrul Lucrărilor Publice, directorul general Direcția Generală Infrastructură, director general adjunct, șef serviciu, ministrul trebuie să aprobe, directorul general dezvoltarea…”, a afirmat Ion Ștefan, la ședința de Guvern de vineri.
Premierul Ludovic Orban a declarat că ministrul poate efectua o modificare prin ordin de ministru: „Asta este o chestiune pe care simplificarea o puteți opera dumneavoastră, fie prin ordin de ministru, fie prin reducerea numărului de semnături”.
„Sunt prevederi legale. Trebuie să operăm modificări în acest sens, mi se pare prea mult 14 semnături pentru un ordin de plată”, i-a explicat Ion Ștefan șefului Executivului
Orban este convins că ministrul Dezvoltării poate obține semnăturile necesare în timp util.
„Sunt convins că veți obține foarte repede cele 14 semnături ca să putem plăti până se închide Trezoreria”, i-a replicat Orban ministrului Dezvoltării.