Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat, joi seara, că în cadrul şedinţei de Guvern s-a decis numirea lui Gheorghe Cojanu în funcţia de prefect al Capitalei. De asemenea, au fost schimbaţi mai mulţi subprefecţi, la nivel naţional.
„Au fost adoptate mai multe hotărâri de guvern pentru eliberări şi numiri de prefecţi sau subprefecţi. Dintre acestea, menţionez hotărârea de guvern pentru numirea prefectului Municipiului Bucureşti în persoana domnului Cojanu Gheorghe. De asemenea, au fost numiţi mai mulţi subprefecţi la nivelul judeţelor Călăraşi, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov şi Olt”, a spus Dancă la finalul şedinţei de Guvern.
Conform celei mai recente declaraţii de avere, postată pe site-ul Guvernului, Cojanu deţine trei terenuri intravilane în Câmpulung Muscel, Azuga şi Bucureşti.
În decembrie 2019, Gheorghe Cojanu a fost numit în funcţia de de secretar general adjunct al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.