Prima pagină » Știri politice » Șefii PNL care nu și-au plătit cotizația au avut parte de o surpriză. Decizia luată de partid pentru a scăpa de o parte din datorii

Șefii PNL care nu și-au plătit cotizația au avut parte de o surpriză. Decizia luată de partid pentru a scăpa de o parte din datorii

Șefii PNL care nu și-au plătit cotizația au avut parte de o surpriză. Decizia luată de partid pentru a scăpa de o parte din datorii
O treime dintre liberalii care au participat la ședința Biroului Permanent Național nu și-au achitat cotizația, aceștia pierzându-și dreptul de vot, a declarat, marți, secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, printre rău-platnici figurând, potrivit unor surse, Anca Boagiu și Ludovic Orban.

”Aproximativ 30% (din liberalii care au participat la ședința BPN, n.r.) nu și-au achitat cotizația”, a declarat secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, care a susținut că ”un partid este o organizație care trebuie să funcționeze inclusiv din punct de vedere financiar, pentru a -și achita restațele din vechile campanii electorale, pentru a suporta cheltuielile de întreținere”.

Potrivit unor surse liberale, printre rău-platnici s-ar număra lideri ca Anca Boagiu sau Ludovic Orban.

Ilie Bolojan a evitat să confirme persoanele vizate, explicând doar că pentru a asigura ”funcționarea normală” a partidului una dintre obligațiile membrilor PNL și a responsabililor de organizații este de a avea cotizația achitată la zi, iar nerespectarea acestei prevederi statutare atrage ”pierderea unor drepturi, inclusiv cele de a lua decizii în organismele centrale”.

Secretarul general al PNL a mai afirmat că această decizie a fost pusă în practică marți și va fi aplicată în fiecare ședință ”în așa fel încât să existe inclusiv disciplină financiară din acest punct de vedere”.

El a precizat că aplicarea acestei prevederi statutare privind sancționarea liberalilor rău-platnici nu are nicio legătură cu buna funcționare a partidului sau cu stabilirea candidaților.

La rândul său, copreședintele Vasile Blaga a apreciat că lucrurile s-au îmbunătățit în acest sens față de săptămâna trecută, afirmând că la următorul BPN numărul liberalilor care nu și-au plătit cotizația se va reduce simțitor.

Ilie Bolojan a afirmat că PNL plătește lună de lună datoriile de la fostele campanii electorale potrivit sentințelor judecătorești emise. ”PNL va aduce la zi aceste restanțe, dar acest lucru nu se poate face decât printr-o disciplină financiară internă. Este o problemă de funcționare și de normalitate”, a conchis Bolojan.

Ultimele campanii electorale au lăsat PSD, PNL, PDL cu datorii de peste 54 de milioane de lei și cu un volum al cheltuielilor mult mai mare decât veniturile declarate, potrivit informațiilor oferite de Ministerului Finanțelor Publice, arată o analiză a Institutului de Politici Publice dată publicității la începutul lunii ianuarie.

Situațiile financiare ale PSD, PNL și fostul PDL arată că, din anul 2012 și până în prezent, bilanț anual al niciunuia dintre partidele parlamentare nu s-a încheiat cu datorii mai mici de 10 milioane de lei, potrivit sursei citate. Astfel, marile partide parlamentare au înregistrat, în mod constant, în ultimii 4 ani, datorii care se ridică la peste 12 milioane de euro, sume datorate către creditori – inclusiv către bugetele publice, potrivit potrivit informațiilor oficiale publicate de partidele politice pe site-ul Ministerului Finanțelor Public.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?