Prima pagină » Știri politice » Șeful Comisiei SIE din Parlament: „ONG-urile lui Soros sunt catalizatorul Pieței Universității. Finanțările acestora pot reprezenta un pericol pentru siguranța națională” AUDIO

Șeful Comisiei SIE din Parlament: „ONG-urile lui Soros sunt catalizatorul Pieței Universității. Finanțările acestora pot reprezenta un pericol pentru siguranța națională” AUDIO

Șeful Comisiei SIE din Parlament, Mihăiță Calimente, a declarat pentru gândul că ONG-urile din România finanțate de omul de afaceri George Soros au un rol determinant, de "catalizator", al protestelor din Piața Universității împotriva proiectului minier de la Roșia Montană.

Șeful Comisiei SIE din Parlament, Mihăiță Calimente, a declarat pentru gândul că ONG-urile din România finanțate de omul de afaceri George Soros au un rol determinant, de „catalizator”, al protestelor din Piața Universității împotriva proiectului minier de la Roșia Montană.

„Având în vedere că domnul George Soros se situează pe o parte clară a baricadei, împotriva acestui proiect, am observat că această părere a finanțatorului și-au însușit-o și ONG-urile care au primit finanțare de la George Soros”, a spus Calimente. Deputatul PNL a precizat că această intervenție din exterior poate reprezenta și un pericol pentru siguranța națională și că trebuie evaluată situația. El a indicat faptul că este de competența SRI să furnizeze aceste informații.

♦ despre ONG-urile care protestează față de proiectul minier: „Având în vedere că domnul George Soros se situează pe o parte clară a baricadei, împotriva acestui proiect, am observat că această părere a finanțatorului și-au însușit-o și ONG-urile care au primit finanțare de la George Soros”

♦  despre protestele din Piața Universității: „ONG-urile finanțate de Soros sunt un catalizator”

♦  despre legătura George Soros – proteste – siguranța națională: „Având aceste informații, reprezintă un pericol pentru siguranța națională faptul că un privat din exterior poate determina anumite acțiuni de stradă în România împotriva unui proiect pe care Guvernul intenționează să-l semneze?

INTERVIUL INTEGRAL CU ȘEFUL COMISIEI SIE, DEPUTATUL PNL, MIHĂIȚĂ CALIMENTE

Există o discuție în privința finanțării protestelor din Piața Universității. Ați primit informări că aceste proteste ar fi finanțate din afară pentru a bloca exploatarea minieră de la Roșia Montană?

În mod explicit, nu am primit asemenea informații pentru că fiind vorba de ONG-uri care își desfășoară activitatea în România ele nu fac obiectul SIE. Dar este clar că finanțările care au venit din afara țării au ajuns la foarte multe din aceste ONG-uri și chiar și în presa din România se arată că ele sunt finanțate de domnul George Soros. Având în vedere că domnul George Soros se situează pe o parte clară a baricadei, împotriva acestui proiect, am observat că această părere a finanțatorului și-au însușit-o și ONG-urile care au primit finanțare de la George Soros.

Dar implică aceste lucruri faptul că aceste ONG-uri au ieșit în stradă, protestele din Piața Universității sunt o emanație a lui George Soros?

Nu știu dacă pot spune acest lucru, dar este clar că se situează pe aceeași poziție și că legătura dintre cel care te finanțează și activitățile pe care le faci este o rezultantă logică.

ÎNREGISTRAREA AUDIO A INTERVIULUI O PUTEȚI ASCULTA LA FINALUL ARTICOLULUI

Dar în Piață nu sunt doar acele ONG-uri, presupun că nu au câteva zeci de mii de angajați care să iasă în stradă să protesteze?
Acum știți cum e, nici la Revoluție lucrurile nu au fost foarte clare de la început. Și astăzi se discută dacă a fost revoluție populară sau dacă întâi au acționat serviciile străine care și-au făcut datoria și după aia au ieșit și cetățenii. Lucrurile sunt legate într-un fel.

În opinia dvs, această legătură între George Soros ca poziționare și ONG-uri este o coincidență sau este mai mult decât o coincidență
Este mai mult decât o coincidență. Este mai ușor după aia prin mijloacele moderne pe care le avem astăzi să chemi oamenii la manifestație la ora X. Oamenii sunt dispuși să participe, chiar dacă nu au foarte multe informații sau toate informațiile să participe.

Aceste ONG-uri reprezintă un catalizator pentru ca oamenii să iasă în stradă împotriva proiectului minier de la Roșia Montană?
În opinia mea, da, sunt un catalizator. Nu am văzut niciunul din aceste ONG-uri să aibă o altă părere, decât cea pe care o are George Soros.

Având aceste informații , reprezintă un pericol pentru siguranța națională faptul că un privat din exterior poate determina anumite acțiuni de stradă în România împotriva unui proiect pe care Guvernul intenționează să-l semneze?
Sigur că poate reprezenta. Dacă facem o analiză economică, ce pierde și ce câștigă România, în funcție de acest rezultat, de rezultatul acestei analize ne putem da seama dacă este un pericol la adresa siguranței a României și a oricărui stat.

Îi veți cere domnului Meleșcanu să vină cu date concrete cum acești bani derulați prin aceste ONG-uri au fost posibil derulați pentru aceste mișcări de stradă?
Nu, pentru că nu este obiectul SIE să se ocupe de activitatea ONG-urilor din România. Cei care ar putea avea aceste informații ar putea fi cei de la SRI sau alte servicii.

Nu este foarte mult spus că 20.000 de oameni reprezintă practic voința unor ONG-uri și nu este voința lor?
Nu este vorba de voința unui ONG pentru că el probabil când ajunge în stradă are propria voință și nu exprimă întotdeauna ce exprimă ONG-ul. Poate ONG-ul este preocupat de mediu, foarte mulți sunt preocupați să nu ne vindem țara pentru că am putea exploata aceste zăcăminte, dar să le exploatăm noi. Sau alte lucruri. Principalul este că se dă un semnal, iar cei care dau semnalul sunt cei de la ONG-uri.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun