Șeful PSD, contestat, încă o dată, vehement din interior: Liviu Dragnea este exponentul cel mai notoriu al statului paralel. Cum ar fi ca membrii PSD să decidă să lupte cu adevărat împotriva lui?
„Am văzut rezoluția partidului din care fac parte și, ca orice membru de partid, am citit-o cu tristețe și dezămagire. Liviu Dragnea și cei din jurul său sunt tot mai rupți de realitate. PSD este deturnat cu bună știință de la scopul său real, de partid de stânga, și este târât într-o luptă cu un dușman imaginar, un rău general care vine de undeva, din afară dar și din țară, de la servicii, de la multinaționale, de la bănci, de la ambasade, de oriunde mai puțin de la conducerea partidului. Membrii de partid trebuie să fie convinși că, deși nu este clar cu cine și pentru ce luptă, miza este uriașă, iar generațiile viitoare le vor fi recunoscătoare”, a scris Cătălin Ivan pe pagina sa e Facebook.
Europarlamentarul a vorbit și despre „statul paralel” atât de des invocat de liderii PSD, arătând că, de fapt, chiar șeful partidului este produsul cel mai vizibil al unei astfel de construcții, aducând în discuție și „afacerile lui Liviu Dragnea cu oamenii lui Traian Băsescu fix în anul 2009 când PSD era în luptă electorală directă cu acesta”.
„În realitate, statul paralel chiar există și este ușor de identificat. Nu cred însă că Liviu Dragnea cere PSD-ului să lupte cu el, din moment ce tocmai Liviu Dragnea este exponentul cel mai notoriu al acestui stat paralel. Vorbim de acei câțiva politicieni și funcționari publici, extrem de bogați, lucrători toată viața lor la stat, membri ai unor rețele transpartinice de tip mafiot menite să fure miliarde de euro din banii publici, să treacă după bunul plac proprietăți ale statului în domeniul privat, în proprietatea lor.
România a fost sărăcită de multe miliarde de euro în doar câțiva ani de zile. Afacerile lui Liviu Dragnea cu oamenii lui Traian Băsescu fix în anul 2009 când PSD era în luptă electorală directă cu acesta spune multe despre agenda ascunsă a actualului lider social democrat”, a mai scris Ivan.
Acesta conchide afirmând clar că „da, există statul paralel”, doar că el e chiar Liviu Dragnea, susține europarlamentarul, pentru că șeful PSD mimează cu talent grija pentru oamenii săraci, dar are o avere pe care niciodată nu va putea s-o justifice ca fiind obținută prin mijloace legale.
„Da, există statul paralel. Numai că statul paralel este însuși Liviu Dragnea, un om putred de bogat, cu o avere pe care nu va putea niciodată s-o justifice, și care mimează, cu destul talent, grija pentru săraci. În Teleorman și acum în România, săracii devin tot mai săraci în timp ce afacerile lui Vâlcov și Dragnea prosperă. Cum ar fi ca membrii PSD să decidă să lupte cu adevărat împotriva statului paralel? Unde se va mai ascunde atunci Liviu Dragnea?”, își încheie Cătălin Ivan mesajul.
Reacția vine după ce duminică europarlamentarul Sorin Moisă a anunțat că demisionează din PSD, afirmând că partidul aruncă România într-o văgăună a istoriei pentru a-l apăra pe Liviu Dragnea de trecut și că formațiunea de guvernământ „a dezgropat, reactivat și adaptat la contextul actual al României o parte dintre reflexele îndelung cultivate în anii național-comunismului pe care le speram definitiv depășite”.
Sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD a dezgropat, reactivat și adaptat la contextul actual al României o parte dintre reflexele îndelung cultivate în anii national-comunismului, spune Moisă.