Prima pagină » Actualitate » Semnificația alegerilor parlamentare, în viziunea lui Dominic FRITZ/ „Avem oportunitatea și să croim o altă soartă pentru această țară”

Semnificația alegerilor parlamentare, în viziunea lui Dominic FRITZ/ „Avem oportunitatea și să croim o altă soartă pentru această țară”

Semnificația alegerilor parlamentare, în viziunea lui Dominic FRITZ/

Ca și la primul tur al prezidențialelor, primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, n-a putut să voteze pentru că dosarul său de cetățenie încă se află în lucru. Și de data aceasta, doar l-a însoțit la urne pe deputatul Cătălin Drulă, colegul său din USR. 

Primarul din Timișoara, Dominic Fritz, a reamintit alegătorilor versurile Imnului Național al României, în îndemnul său către aceștia cu privire la motivația votului de duminică, 1 Decembrie.

Astăzi, avem oportunitatea și să croim o altă soartă pentru această țară, să onorăm visul pentru care alte generații de români au riscat și au murit. Trebuie să ne orientăm la reperele Revoluției. Revoluția a deschis drumul european pentru România și, în același timp, a fost și un îndemn/strigăt pentru libertate și pentru un stat care respectă cetățenii. Trebuie să reînnoim visul revoluționarilor și să onorăm cu votul nostru sacrificiul lor.

Deputatul Cătălin Drulă a votat cu gândul la țara în care totți și-ar dori să-și crească copiii în spirit european.

La mulţi ani, România! Trăiască România liberă şi democratică! Acestea sunt gândurile pe care le-am avut, am votat cu gândul la copiii noştri, la ţara în care vrem să trăiască, o ţară liberă, o ţară europeană, o ţară democratică, o ţară în care construim pe bine, pe frumos, nu pe ură şi pe dezbinare.

Îi îndemn pe toţi românii să meargă astăzi la vot şi să îşi exercite acest drept democratic care a fost câştigat la Revoluţia care a început aici, la Timişoara, în 1989. Aveam 8 ani şi îmi aduc aminte cu emoţie de acele clipe şi mă gândesc la cei care s-au jertfit ca astăzi noi să avem acest drept, la cei care s-au jertfit ca noi să putem avea o ţară întreagă la 1 Decembrie 1918. Să nu uităm să le onorăm sacrificiul şi să ne uităm spre viitor cu optimism, cu încredere, construind o ţară armonioasă şi dreaptă.

Cătălin Drulă a votat la Liceul Pedagogic din Timişoara. Ca și data trecută, Dominic Fritz și Cătălin Drulă au fost însoţiți de mai mulţi candidaţi ai USR.

CITEȘTE ȘI:

Kelemen Hunor a votat pentru „vocea raţiunii, fiindcă în această lume nebună ai nevoie tot timpul de un punct fix”

Rezultate alegeri parlamentare 2024 în județul Cluj. Lista candidaţilor la Senat şi Camera Deputaţilor

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate