Prima pagină » Știri politice » Senatorii au aprobat creșterea salariilor primarilor

Senatorii au aprobat creșterea salariilor primarilor

Senatorii au aprobat creșterea salariilor primarilor

Senatul a decis majorarea salariilor edililor locali cu un procent cuprins între 2% și 30%, cu 65 de voturi „pentru”, 40 „împotrivă” și 6 abțineri.

Inițiativa legislativă a fost propusă de un grup de senatori USL și UDMR și prevede că cea mai mare indemnizație în acest sector să-i revină primarului general al Capitalei, în cuantum de peste 7.500 de lei, fiind urmat de viceprimarul Capitalei, cu aproape 6.400 lei. Președinții și vicepreședinții de Consilii Județene vor avea 6.600 lei, respectiv 5.900 lei.

În același timp, potrivit legii adoptate, primarul unui municipiu va primi un salariu de 6.300 de lei, viceprimarul aproape 5.800 lei, iar primarul de oraș 4.900 de lei. Primarii de comună vor primi între 3.331 și 4.012 lei, în funcție de umărul de locuitori.

Inițiativa legislativă, deși a fost adoptată, nu a fost susținută de Guvern, din motive financiare. În același timp, propunerea a fost și criticată în plenul Senatului. „Asta înseamnă că vrei să-ți servești clientela politică. Este o greșeală principială și morală”, a declarat liberalul Ioan Ghișe.

Critici la adresa acestei propuneri au venit și din partea opoziției, senatorul PDL Dumitru Oprea subliniind faptul că se face o favoare edililor locali în detrimentul copiilor.

„Cei care votează așa ceva sunt aceiași care s-au opus unei sute de lei date copiilor pentru after-school, sumei de 11 lei de la cei 42 de lei pentru alocație, iar acum se gândesc la primari cum să ia cel mai mare salariu și decât președintele și premierul țării. Dacă-s la putere, nu contează, dăm la ai noștri care ne țin acolo. Nu e fair-play”, a spus Oprea, în plen.

Nici liderul conservatorilor, Dumitru Pelican, nu a susținut inițiativa legislativă a colegilor din USL.

„Avem niște priorități: dascălii, copiii, persoanele cu handicap. Vin alegerile europarlamentare, dar nu pot să orbesc într-atât încât să nu văd că e un lobby pe față care ne îndeamnă la decență. Chiar nu mai avem teamă de ridicol? Pledoarie, pledoarie, dar fără gesturi care înseamnă lipsă de decență”, a spus senatorul.

În cazul acestei legi, Senatul este primă cameră sesizată, deputații urmând să dea verdictul final.