Senatorii USR au părăsit plenul Senatului, acuzând PSD de abuzuri, pentru că președintele de ședință, senatorul PSD Adrian Țuțuianu, nu i-a lăsat să ia cuvântul
Senatorul USR Radu Mihail s-a arătat nemulțumit de faptul că nu i-a fost acordat dreptul de a lua cuvântul la dezbaterea inițiativei legislative de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, care ulterior a fost adoptată de Senat. Parlamentarul USR l-a acuzat de CENZURĂ pe senatorul PSD Adrian Țuțuianu.
„Suntem supuși la cenzură. Cenzura este CEA MAI GRAVĂ formă de a bloca democrația. Faptul că nu ni se dă cuvântul conform regulamentului, este ce încercăm să combatem, Vrem să se respecte regulamentul (…) Am vrut să intervenim pentru că, în timp ce pentru noi nu se respectă regulamentul, domnul Țuțuianu a făcut remarci absolut deplasate din poziția sa de președinte al ședinței, fără să spună că vorbește în nume propriu, și când am fost să explic că e obligat să îmi dea cuvântul, am fost tratat cu un limbaj foarte ciudat, LA PER TU, CU BĂI, remarci absolut deplasate. Nivelul dezbaterii a coborât extrem de mult. De fapt nu mai este vorba de o dezbatere, este vorba de niște INSULTE la care suntem supuși și nu putem continua în acest ritm în Senatul României,” a susținut parlamentarul USR Radu Mihail.
Social-democratul Adrian Țuțuianu i-a atras atenția că se comportă „ca pe maidan”.
”Aici e Parlament, nu maidan, te rog frumos să mergi în sală. Ești lipsit de foarte multă educație, te rog frumos să mergi în sală”, a replicat Țuțuianu.
Ulterior, deputatul USR Adrian Prisnel a explicat pe Facebook că PSD-ALDE A RELUAT DE TREI ORI votul la Senat pe aceeași lege, deoarece aleșii Puterii nu întruneau voturile necesare pentru trecerea inițiativei legislative.
”USR a părăsit sala de plen în semn de PROTEST față de abuzurile PSD din Senat. Astăzi au reluat votul de trei ori pentru o lege care oferea posibilitatea de a închiria un spațiu de 50 ha din jurul clădirii Parlamentului unor diverse persoane. Fiind lege organică, PSD avea nevoie de 69 voturi pentru a putea aproba proiectul legislativ. S-a reluat votul de fiecare dată, DISPERAȚI că senatorii PSD-ALDE nu intră în sală să voteze”, a scris, ulterior ședinței Senatului, deputatul USR Adrian Claudiu Prisnel, pe pagina sa de Facebook.
La votul final, Senatul a respins proiectul de lege care prevede transmiterea unei părți din Palatul Parlamentului, proprietate publică a statului, din administrarea Camerei Deputaților în cea a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). Inițiativa nu a întrunit cele 69 de voturi necesare adoptării unei legi organice. Votul a fost dat după ce senatorii USR deja părăsiseră sala.