Senatorii verifică finanțările aprobate de Antonescu: „Suportăm niște cheltuieli care sunt în derulare și pe care nu le știm”. Replica șefului PNL
Senatorii anchetează modul în care au fost cheltuiți banii pentru aniversarea a 150 de ani de înființarea Senatului, evenimente aprobate de conducerea camerei superioare, în timpul șefiei președintelui PNL, Crin Antonescu.
În cadrul ședinței Biroului Permanent din data de 17 martie, senatorul PSD Nicolae Moga a propus reducerea cheltuielor „pentru a face economii”, invocând și activitățile desfășurate cu ocazia aniversării Senatului. Astfel, membrii Biroului Permanent au decis constituirea unui grup de lucru, condus de pesedistul Cristian Dumitrescu.
„Vreau să discutăm – nu mai știu dacă apare pe ordinea de zi sau nu – despre organizarea aniversării a 150 de ani de la înființarea Senatului României. Și o să-l rog acum pe domnul Sârbu să ne spună ce propuneri are. […] În al doilea rând, v-aș ruga, tot în cadrul ședinței de astăzi, să discutăm cheltuielile pentru evenimentul „150 de ani de la înființarea Senatului”. Trebuie să facem economii. Dacă nu facem economii… A trebuit să suportăm niște cheltuieli de anul trecut și niște cheltuieli care sunt în derulare pe care nu le știm – s-au făcut niște plăți pentru evenimentul acesta – niște cheltuieli în derulare, pe care trebuie să le oprim”, a spus Nicolae Moga, în ședința Biroului Permanent.
Totodată, el a precizat că a rugat Secretariatul General să oprească aceste cheltuieli, în condițiile în care au fost alocați 700.000 de lei.
„Și noi ca și alți oameni trebuie să facem niște economisiri din bugetul Senatului. Ele au fost aprobate în Biroul Permanent ca activități pentru un eveniment remarcabil, numai că ele trebuie chivernisite, să vedem ce activități s-au făcut și ce activități putem opri cu costuri foarte mari. Nu s-a discutat încă de sume, încă alerg după ele, vrem să verificăm la ce acțiuni putem renunța”, a declarat Moga, contactat de gândul.
Întrebat dacă este ceva ilegal și dacă se pot lua sancțiuni, senatorul a respins această variantă.
Contactat pentru a răspunde acuzațiilor aduse, președintele PNL a susținut că toate informațiile pe această temă sunt „niște minciuni sfruntate”.
„Este o dezinformare pe care mi-e greu s-o calific. Pe anumite posturi de televiziune apar minciuni. Nu există nicio anchetă, cu atât mai mult împotriva mea. Sunt doar minciuni sfruntate pe ecranele televiziunilor, ceea ce e scandalos”, a explicat liderul liberal.
Mai mult, Antonescu a ținut să precizeze și faptul că toate activitățile au fost aprobate de Biroul Permanent, prin votul unanim, de către aceiași senatori care fac parte și acum din conducerea Senatului.
Până acum, pe holurile Senatului au fost amplasate, din acești bani, mai multe bannere pentru a marca cei 150 de ani de la înființarea Senatului, o expoziție de fotografii, plus confecționarea unor insigne special dedicate evenimentului. Mai mult, potrivit unor surse parlamentare, actualul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, are un nou plan de evenimente pentru aceeași sărbătoare.