Potrivit procurorilor din cadrul Serviciului Teritorial Iași al DNA, Lazăr a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru trei infracțiuni de abuz in serviciu, dintre care două în formă continuată.
Totodată, a fost trimis în judecată Constantin Petrușcă, contabil și persoană desemnată să exercite controlul financiar preventiv în cadrul Primăriei comunei Strunga, la data faptelor, acuzat și el de trei infracțiuni de abuz in serviciu, două dintre acestea în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurori, în perioada 2008-2009, Sorin Constantin Lazăr, în calitate de primar și ordonator principal de credite, fără existența unui angajament legal, a dispus aprobarea, fără nicio bază legală, a plății sumei de 10.160 lei, cu titlu de „onorariu participare la licitație” către trei persoane, membri ai comisiei de evaluare a ofertelor pentru execuția unor lucrări de reparație a drumurilor din localitate.
Aceste plăți au fost nejustificate și nelegale, deoarece persoanele respective fie aveau prevăzută în fișa postului această activitate ca atribuție de serviciu, fie nu puteau beneficia de altă formă de retribuire, în afara indemnizației prevăzute de lege pentru aceasta funcție, arată anchetatorii.
De asemenea, Lazăr este acuzat că a dispus aprobarea ilegală a sumei de 16.550 de lei, către alte trei persoane, reprezentând „plată lunară zilieri” (12 rate). Aceste plăți s-au făcut fără existența unui angajament legal care să ateste o obligație pe seama fondurilor publice. Totodată, nu există niciun act care să ateste prestarea vreunor activități (pontaje, recepții ale unor servicii prestate sau orice fel de act care sa dovedească prestarea unui anumit serviciu), în folosul unității administrativ-teritoriale de către respectivele persoane.
În acest caz, nici nu s-a pus problema reținerii și virării vreunor impozite și contribuții către bugetul statului, persoanele respective fiind pur și simplu gratificate de către primar cu acele sume de bani, fără vreo justificare, susțin anchetatorii.
Procurorii mai notează, în același rechizitoriu, că primarul a dispus și plata sumei de 4.929 lei, reprezentând premii anuale, în cuantum de 2.638 lei pentru sine și 2.291 lei pentru viceprimarul comunei, sume achitate la data de 14 ianuarie 2009, după ce Lazăr a devenit senator.
În acest mod, primarul și viceprimarul comunei și-au însușit pur si simplu aceste sume de bani din bugetul local, deși conform prevederilor legale indemnizația lunară era singura formă de remunerare a primarului și a viceprimarului pentru activitatea corespunzătoare funcției, potrivit anchetatorilor.
În rechizitoriu se mai arată că toate aceste sume de bani au fost avizate de Constantin Petrușcă, în calitate de contabil și persoană desemnată să exercite controlul financiar preventiv în cadrul Primăriei Comunei Strunga, fără existența unui angajament legal și cu încălcarea prevederilor legale.
În cursul urmăririi penale, Primăria Comunei Strunga a comunicat că unitatea administrativ-teritorială nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Procurorii au dispus instituirea sechestrului asupra unor bunuri imobile ale lui Sorin Constantin Lazăr.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse.
Într-un alt dosar, senatorul Sorin Lazăr a fost condamnat de instanța supremă, în 15 aprilie, la șase luni de închisoare pentru conflict de interese, întrucât și-a angajat fiul la biroul său parlamentar. Instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei, cu un termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a acestei decizii. Hotărârea instanței nu a fost contestată cu apel.
În noiembrie 2011, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție să facă verificări în cazul lui Sorin Lazăr, pentru conflict de interese.
Potrivit ANI, senatorul Sorin Lazăr a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, Mihai Eduard Lazăr, în perioada 1 septembrie 2010 – 1 octombrie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripția electorală nr. 24 Iași. Fiul lui Sorin Lazăr ar fi obținut, în baza acestui contract, 6.434 de lei.
În perioada 1996 – 2008, Sorin Constantin Lazăr a fost primar al comunei Strunga din județul Iași.
El este senator PSD din 2008.