Prima pagină » Știri politice » Senatul a luat act de încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu

Senatul a luat act de încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu

Senatul a luat act de încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu
Senatul a luat act de decizia Curții Constituționale în cazul senatorului PNL Mircea Diaconu, declarat incompatibil.

Senatul a luat act, marți, de încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu, în lipsa cvorumului de lucru, la ședință participând aproximativ douăzeci de parlamentari.

La începutul ședinței, președintele Senatului, Crin Antonescu (PNL), a invocat decizia 972/2012 a Curții Constituționale, referitoare la sesizarea formulată de președintele CSM privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senat, pe de altă parte.

„Suntem astăzi în față formalității de a închide acest conflict printr-o hotărâre a Senatului”, a precizat Antonescu.

Hotărârea Senatului, prezentată plenului de către președintele Comisiei juridice, Toni Greblă, precizează că – având în vederea deciziei 3104 a ICCJ din 12 iunie 2012, dar și decizia CCR 972/2012, referitoare la sesizarea președintelui CSM, privind existența unui conflict juridic de natură constituțională – Senatul ia act de încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu începând cu data de 19 iunie și declară vacant locul de senator în Circumscripția electorală 3 Argeș, colegiul uninominal 1.

După dezbateri, președintele Senatului, Crin Antonescu, nu a mai supus la vot proiectul de Hotărâre a acestei Camere.

„Mulțumesc foarte mult celor care ați făcut acest efort și vă doresc succes în campania electorală”, a mai spus Antonescu înainte de a închide ședința.

Mircea Diaconu își pierde mandatul de senator, după ce Curtea Constituțională a admis sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind punerea în executare de către Senat a hotătârii judecătorești referitoare la incompatibilitatea politicianului.

În 31 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării conflictului juridic de natură constituțională constatat în legătură cu refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu.

CSM arăta în sesizare că Senatul a refuzat să pună în executare hotărârea instanței prin care s-a confirmat, irevocabil, starea de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituțională în cazul lui Diaconu la solicitarea Agenției Naționale de Integritate.

ANI arăta că a solicitat în mod repetat Parlamentului să dispună cu celeritate aplicarea prevederilor legale, ca urmare a deciziei definitive și irevocabile din 21 iunie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, legată de starea de incompatibilitate a lui Diaconu.

În 27 ianuarie 2011, ANI a informat că senatorul liberal Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condițiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa și funcția de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitală, funcție de conducere specifică unei instituții publice locale. Ulterior, Diaconu și-a dat demisia din funcția de director de teatru, iar parchetul a declanșat o anchetă privind conflictul de interese în care s-a aflat parlamentarul.

În 21 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât irevocabil că senatorul Diaconu s-a aflat în incompatibilitate, iar ANI a solicitat Senatului să pună în aplicare sentința judecătorească.

Parlamentul a dat vot negativ, astfel că forul magistraților, Consiliul Superior al Magistraților s-a adresat Curții Constituționale.

Curtea a admis că este un conflict juridic de natură constituțională, decizia sa fiind general obligatorie din momentul publicării în Monitorul Oficial.

În urma deciziei Curții Constituțional, plenul Senatului trebuie să se întrunească de urgență și să constate revocarea senatorului.