Senatul cheltuie aproape 30.000 de lei pentru o deplasare a lui Antonescu la Londra
Senatul va cheltui aproape 30.000 de lei pentru o deplasare la Londra a președintelui Crin Antonescu, împreună cu liderul grupului PSD, Ilie Sârbu, în condițiile în care în Parlament se discută despre modalități de reducere a cheltuielilor.
Este vorba despre o invitație primită de Antonescu la cea de 15-a reuniune a Asociației Senatelor din Europa, la Londra, deplasare care ajunge la suma de 27.383 de lei.
Vicepreședintele Senatului, Cristian Dumitrescu, a evitat, la început, să dea informații referitoare la cheltuieli, spunând că nu știe să citească sumele.
„Eu nu mă pricep să citesc bugete defalcate, nu vreau să greșesc. Nu ascundem nimic, nu avem ce să ascundem”, a declarat Dumitrescu, cerând ulterior ajutorului unui consilier.
Președintele Senatului, Crin Antonescu, va participa la această reuniune alături de Ilie Sârbu, dar și de consilieri și o delegație formată din jurnaliști.