Senatul, convocat în sesiune extraordinară pentru pensiile funcționarilor UE
Biroul permanent al Senatului va convoca marţi, 17 august, plenul în sesiune extraordinară pentru o informare privind adoptarea de către Guvern, pe 11 august, în vacanţă parlamentară, a trei ordonanţe de urgenţă.
Este vorba despre ordonanțe referitoare la transferul drepturilor de pensie ale funcţionarilor Uniunii Europene, la echivalarea funcţiei de inspector social şi la angajarea prin concurs a personalului necesar implementării proiectelor finanţate din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat.
Senatul, prima cameră sesizată
Senatul este prima cameră sesizată pentru proiectele de lege privind aprobarea OUG 85/2021 care modifică Ordonanţa 52/1999 privind angajarea personalului necesar implementării proiectelor finanţate din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, aprobarea OUG 86/2021 privind transferul drepturilor de pensie ale funcţionarilor şi agenţilor Uniunii Europene şi OUG 87/2021 prin care se reglementează echivalarea funcţiei publice specifice de inspector social cu funcţia publică generală de inspector, fiind stabilite şi gradele profesionale pe care este structurată.
Potrivit articolului 115 din Constituţie, o ordonanţă de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă sesizată (în acest caz, Senatul) şi după publicarea ei în Monitorul Oficial.
Camerele Parlamentului, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere.