Prima pagină » Știri politice » SESIZARE. PNL a depus în Parlament cererea de revocare a Avocatului Poporului. Roman: „Renate Weber a devenit avocatul pensionarilor speciali”

SESIZARE. PNL a depus în Parlament cererea de revocare a Avocatului Poporului. Roman: „Renate Weber a devenit avocatul pensionarilor speciali”

SESIZARE. PNL a depus în Parlament cererea de revocare a Avocatului Poporului. Roman: „Renate Weber a devenit avocatul pensionarilor speciali”
Sursă foto: Mediafax

Liderii grupurilor parlamentare PNL din Senat și Camera Deputaților au depus, luni, în Parlament, cererea de revocare a Avocatului Poporului, Renate Weber, pe motiv că se află într-un grav conflict de interese, prin atacarea la CCR a legii pensiilor speciale. Instituția a transmis că nu comenează solicitarea, însă a precizat că Avocatul Poporului nu beneficiază de această categorie de pensii.

Sesizarea a fost depusă la Birourile Permanente ale celor două Camere de Daniel Fenechiu și Florin Roman. Liderii liberal susțin că Renate Weber e într-un „grav conflict de interese” în momentul în care a decis atacarea la CCR, implicit blocarea intrării în vigoare a Legii pentru modificarea Codului Fiscal, adoptată de Parlamentul în 17 iunie 2020, prin care pensiile „speciale” sunt impozitate semnificativ.

Ludovic Orban a comentat, săptămâna trecută, decizia Avocatului Poporului de a ataca la CCR legea, afirmând că „Renate Weber s-a comportat ca avocatul celor care au încălcat legea în perioada epidemiei şi au pus în pericol sănătatea celorlalţi prin nerespectarea regulilor”. El a anunțat atunci că va va solicita parlamentarilor liberali să investigheze posibilitatea de o demite pe Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului.

„Am demarat azi procedurile de revocare a doamnei Renate Weber prin depunerea cererii de revocare in Parlament. Doamna Weber, ca beneficiar de pensie specială este in conflict de interese, atacând la CCR o lege care ii taie și ei pensia. Este un demers al Avocatului Poporului împotriva poporului roman, care dorește tăierea pensiilor speciale. Renate Weber și PSD își bat joc de cei circa 5 milioane de romani, care după 30-40 de ani de munca, primesc o pensie pe contributivitate!”, a scris liderul Grupului PNL in Camera Deputaților, Florin Roman, pe contul de Facebook.

Potrivit lui Florin Roman, un alt cap de acuzare se referă la instituirea sistemului de monitorizare a torturii, introdus de Renate Weber împotriva medicilor in perioada COVID.

Raportul de demitere cerut de PNL, în ședință comună

„Vă solicităm să procedați la sesizarea Comisiilor Juridice ale Camerei Deputaților și Senatului pentru audierea dnei Renate Weber, Avocat al Poporului, în vederea întocmirii unui raport prin care să se propună Camerei Deputaților și Senatului, întrunite în ședință comună, demiterea acesteia din funcția de demnitate publică în care a fost numită”, se arată în textul sesizării.

În solicitare se argumentează că că Renate Weber va beneficia de pensie de serviciu, iar aceasta ar uma să fie impozitată cu 85%, conform legii pe care a atacat-o la CCR, ceea ce reprezintă „un grav conflict de interese”.

De asemenea, liberalii îi reproșează Renatei Weber că a încălcat Constituţia şi pentru declanşarea mecanismului naţional privind prevenirea torturii.

„Analizând acţiunile doamnei Renate Weber, în calitatea sa de Avocat al Poporului, constatăm: – declanşarea mecanismului naţional privind prevenirea torturii (MPN) cu privire la unităţile sanitare care tratează pacienţi COVID 19, sub aspectul monitorizării acestora fără un temei concret, constând în existenţa unor sesizări care să creeze suspiciuni rezonabile privind existenţa unor acte sau fapte ce pot fi asimilate torturii. În fapt, mecanismul de monitorizare a fost instituit fără a se comunica unităţilor sanitare actul administrativ care a stat la baza declanşării procedurii de monitorizare”, se arată în sesizarea PNL.

Avocatul Poporului nu comentează solicitarea

„Avocatul Poporului nu comentează solicitarea de revocare din funcție, așteptând derularea procedurii parlamentare”, se arată mesaj publicat pe site-ul instituției, luni.

„Precizăm că, potrivit legislației în vigoare, Avocatul Poporului și Adjuncții acestuia sunt asimilați funcțiilor de ministru și secretar de stat și nu beneficiază de pensii de serviciu sau speciale”, se arată în comunicat.

Renate Weber ocupă această demnitate publică din iulie 2019, după ce a fost votată în Parlament, la propunerea ALDE, iar anterior a fost europarlamentar.

PNL și USR l-au susținut pe Peter Eckstein Kovacs pentru funcția de Avocat al Poporului, iar PMP pe avocatul Cătălin Voinea-Mic.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele