Sevil Shhaideh dă drumul la bani pentru liderii locali, la o zi după acuzațiile subtile ale lui Grindeanu
Ministerul Dezvoltării Regionale a anunțat, vineri, că a finalizat analiza cu privire la alocările de fonduri din cadrul celei de-a doua etape a Programului National de Dezvoltare Locala (PNDL) și că ordinele de finanțare pentru fiecare județ sunt în curs de semnare. Astfel că, 9.500 de obiective de investiții vor fi finanțate, din care 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective, cu suma totală de 30 de miliarde de lei credite de angajament.
„În acest moment este important ca această criză politică să se încheie cât mai repede pentru ca noul Guvern să-și intre în atribuții și proiectele majore, inclusiv PNDL 2, să fie rapid aplicate. Semnarea ordinelor de finanțare reprezintă un prim pas în vederea implementării proiectelor. Orice zi care trece fără un guvern legitim pune în pericol demararea lucrărilor ce rezolvă probleme vitale pentru mii de localități. Primarii așteaptă să încheie contracte pentru ca problemele comunităților nu mai pot fi amânate”, afirmă, în cadrul comunicatului, Sevil Shhaideh.
Anunțul ministrului demisionar al Ministerului Dezvoltării Regionale vine la doar o zi după ce premierul Sorin Grindeanu critica, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Victoria, în contextul întrebării privind cum s-a produs ruptura între el și Liviu Dragnea, că de aproximativ o lună și ceva, ordinele pentru PNDL 2 trebuiau semnate pentru a putea fi demarate lucrările.
„De când am început să aud, dinspre surse, că deși pe față mi se spunea că toate lucrurile sunt în regulă, mergem înainte, în spate se făcea cam tot ceea ce era posibil pentru dinamitarea activității Guvernului. Vreți să vă dau un exemplu? Cam de cam o lună și ceva, trebuiau lansate ordinele pentru PNDL 2, trebuiau să fie date către județe. Eu nu vreau să mă gândesc că au fost oprite aceste ordine pentru lucrările în județe în așteptarea acestui CEx, chiar nu vreau, numai că aceste ordine puteau fi date, așa cum vă spuneam, pe criterii transparente, de vreo lună și ceva. Nu s-au dat, din păcate”, a declarat Sorin Grindeanu joi, întrebat de când s-a schimbat relația dintre el și Liviu Dragnea.
Întrebat cine ar trebui să semneze ordinele pentru PNDL 2, Grindeanu a răspuns că Ministerul Dezvoltării, respectiv Sevil Shhaideh.
Gândul a scris despre raportul Curții de Conturi din 2015, făcut public integral de deputatul USR Cristian Ghinea, în care se arată faptul că implementarea Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în perioada 2013-2014, de către Ministerul Dezvoltării, condus pe atunci de Liviu Dragnea, cu Sevil Shhaideh secretar de stat și coordonatoare a implementării acestui program, a funcționat defectuos și ineficient.
Concret, inspectorii Curții de Conturi arătau că evidența sumelor plătite, care s-au ridicat la aproape 3 miliarde de lei, a beneficiarilor și a proiectelor era ținută într-un fișier Excel neparolat, care putea fi modificat de oricine și care era salvat pe Google Drive, deci nu pe un mediu de stocare controlat de statul român. Mai mult, la această evidență nu aveau acces și contabilii ministerului, neexistând o corelare între datele din acest sistem de evidență improvizat și cel oficial.
În prezent, PNDL este gestionat de vicepremierul Sevil Shhaideh, din postura de ministru al Dezvoltării, având un buget din credite de angajament de 30 de miliarde de lei (aproximativ 7 miliarde de euro).
Curtea de Conturi arăta că, în trecut și cu aceeași coordonatoare, acest program nu a avut nici o strategie reală și a reprezentat în practică o posibilitate a primarilor din teritoriu de a-și plăti datoriile acumulate din alte programe de finanțare, dar și de a-și finanța „cele mai diverse domenii de interese local”.