Situația EXPLOZIVĂ din Ucraina îi împinge pe politicienii români să vorbească aceeași limbă: „Solicit consultări”

Publicat: 18 03. 2014, 23:26
Actualizat: 30 07. 2016, 17:37

Președintele. PNL, Crin Antonescu, a solicitat organizarea de consultări între partidele parlamentare, premierul Victor Ponta și președintele Traian Băsescu pentru a se discuta situația internațională, cu accent pe situația din Ucraina.

El a precizat că aceste consultări vor avea rolul de a demonstra partenerilor externi coerență într-o problemă de securitate națională, fiind nevoie ca România să aibă „poziții clare, ferme și de stabilitate”.

Liberalul a adăugat că trebuie accelerat procesul de integrare în UE a Republicii Moldova. Antonescu a apreciat intervenția vicepreședintelui american, Joe Biden în conflictul din Ucraina.

„Referendumul din Crimeea a fost ilegal și ilegitim, anexarea contravine dreptului internațional”, a declarat Crin Antonescu, președinte al PNL.