Prima pagină » Știri politice » Soarta podului de la Agigea se stabilește mâine. Ponta: „Dacă nu e altă soluție, închidem podul. Păi cade camionul în canal, asta e ideea?”

Soarta podului de la Agigea se stabilește mâine. Ponta: „Dacă nu e altă soluție, închidem podul. Păi cade camionul în canal, asta e ideea?”

Soarta podului de la Agigea se stabilește mâine. Ponta:
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că va merge vineri la Constanța, unde vrea să aibă o întrevedere cu specialiștii și cu autoritățile pe tema podului de la Agigea, el arătând că acesta se va închide două-trei luni pentru reparații dacă nu se va găsi altă soluție.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că va merge vineri la Constanța, unde vrea să aibă o întrevedere cu specialiștii și cu autoritățile pe tema podului de la Agigea, el arătând că acesta se va închide două-trei luni pentru reparații dacă nu se va găsi altă soluție.

„O să merg la Constanța, vreau să am și o întâlnire legată de această problemă de infrastructură. Pe de o parte, dacă există orice soluție să nu se închidă podul, o adoptăm mâine. Pe de altă parte, am văzut un comunicat absolut iresponsabil, nu știu cine, o uniune, că să nu închidem podul, orice ar fi. Bun, și când o să pice primul TIR cu pod cu tot, cine e de vină, domnul ăla de la uniunea nu-știu-care de la nu-știu-ce sindicat sau eu sunt de vină?”, a spus Ponta.

El a spus că nu va lăsa ca podul să fie funcțional în actualele condiții de funcționare numai pentru a nu fi criticat.

„Deci, mergem mâine cu toți specialiștii acolo. Vă dați seama că, dacă reușim să găsim altă soluție tehnică decât să închidem podul, sunt cel mai fericit și eu și toți locuitorii din zonă. Dar nici nu pot să spun că îi las să cadă cu podul ca să nu mă critice un om care are un camion. Păi cade camionul în canal, asta e ideea?”, a adăugat Ponta.

Premierul a precizat că podul se va închide două-trei luni pentru reparații, dacă nu se va găsi altă soluție.

„Mergem mâine cu toți specialiștii, cu autoritățile locale, vedem toate studiile. Există o soluție mai bună, o adoptăm mâine. Nu există, două luni, trei luni o să se închidă. Ce să facem, e făcut de Ceaușescu, nu l-a mai reparat nimeni de atunci. Eu nu pot să-mi asum responsabilitatea să se producă un accident acolo și să cadă oamenii cu podul, că după aia nu mai răspunde reprezentanul uniunii nu-știu-care de transportatori, răspund eu”, a spus Ponta.

Responsabilii în cazul închiderii podului de la Agigea se vor întâlni vineri pentru a reanaliza situația, la ședință urmând să participe reprezentanți ai constructorului, ai consultantului tehnic, ai IPTANA, ai unor ministere, ai Poliției Rutiere, dar și primari din localitățile afectate de măsură.

Miercuri, premierul a declarat că datele actuale indică faptul că aproape jumătate din structura podului de la Agigea este afectată și poate să cadă în orice moment, dar va fi efectuată o nouă expertiză, independentă, urmare a suspiciunilor locale la adresa CNADNR. El a precizat că a discutat deja pe această temă cu ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Șova, în subordinea căruia funcționează Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR).

„Cu podul de la Agigea, ideea e următoarea: conform unui raport făcut de CNADNR, 40% din structura podului este afectată și poate să cadă în orice moment. Noi nu putem să ne asumăm responsabilitatea să zicem «Bun, să se meargă mai departe pe pod», Doamne ferește, se întâmplă ceva! Însă au existat de pe plan local niște suspiciuni că CNADNR e prea prăpăstios și că, de fapt, nu e așa de afectat podul. Am discuta deja și ieri cu domnul Șova și o să trimitem zilele acestea încă o expertiză independentă, care să ne spună foarte clar: Da, e un pericol de cădere, atunci închidem podul și îl terminăm până la sfârșitul anului, sigur, cu toate impedimentele”, a spus Ponta.

Premierul a precizat însă că podul tot va trebui reparat la un moment dat, deoarece nu au mai fost efectuate lucrări de reparații de dinaninte de 1989.

„Era vorba să se închidă în aprilie, ca să spun adevărul, și în aprilie am zis că e un dezastru, distrugem tot turismul la Marea Neagră. Acum, suntem în octombrie. Dacă nu e bine nici în octombrie, e bine în ianuarie sau e bine în februarie? Pentru a nu a exista nicio suspiciune, zilele acestea mai facem încă o expertiză, independentă, nu a CNADNR. Dacă acea expertiză confirmă că e un pericol în orice moment, atunci trebuie clar să îl închidem, să-l reparăm cât mai repede. Am înțeles că trei luni ar fi durata maximă. Asta este situația cu infrastructura, nu poți să faci omletă fără să spargi ouăle. Dacă s-ar putea să nu se închidă niciodată nimic, ar fi extraordinar, dar încă nu s-a găsit soluția tehnică”, a adăugat Ponta.

Podul de la Agigea va fi închis din 1 octombrie pentru reparații, a anunțat, luni, prefectul de Constanța, susținând că lucrările ar putea fi gata la 30 noiembrie și că se încearcă găsirea unei rute ocolitoare cât mai scurte pentru cei care vor să ajungă din sudul județului în municipiul Constanța.

Începând de luni, pe podul de la Agigea se circulă pe un singur fir pe sens, iar din 1 octombrie traficul va fi închis total.

Prefectul a susținut că autoritățile încearcă găsirea unor rute ocolitoare cât mai scurte atât pentru cei care se deplasează cu autovehiculele, cât și pentru traficul de marfă, iar acestea vor fi anunțate în zilele următoare.

De asemenea, prefectul susține că este posibil ca locuitorii din sudul județului care se deplasează cu mijloace de transport în comun în municipiul Constanța să nu fie nevoiți să ocolească, ci ar putea traversa podul pe jos, iar apoi să fie așteptați de alte autobuze care să-i ducă la destinație.

Cristian Andrei, consilierul directorului general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, a explicat că podul trebuie închis pentru că lucrările au loc la înălțime, iar dacă circulația nu va fi oprită ar putea fi pusă în pericol siguranța șoferilor.

Un număr de 14 primari din sudul județului Constanța se declară însă împotriva închiderii podului de la Agigea și cer găsirea altei soluții pentru reparații, spunând că în autorizația de construcție nu este prevăzută închiderea podului și că nu înțeleg de ce lucrările nu au fost terminate nici după trei ani.

Lucrări pentru reabilitarea podului de la Agigea au fost începute în urmă cu trei ani, iar în acest interval au existat mai multe restricții de circulație.

Într-un comunicat al CNADNR din octombrie 2010 se preciza că firma Bilfinger Berger Baugesellschaft a câștigat licitația pentru reabilitarea podului de la Agigea, iar valoarea contractului este de 3,8 milioane de euro, fără TVA. Podul de la Agigea are o lungime de 266 de metri și o lățime de 20,90 metri.

Citește și