Soluția lui Kelemen, după anunțul lui Zgonea: „Să mutăm Parlamentul la Cluj”. Borbely propune ca parlamentarii din provincie „să stea în corturi”
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, spune că „soluția” la problema privind cazarea deputaților este să se mute Parlamentul la Cluj, pentru a nu se mai plăti cazare pentru cei ce stau aici, iar vicepreședintele politic al Uniunii, Laszlo Borbely, afirmă: „Sau să stăm în corturi, nicio problemă”.
Kelemen Hunor a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că o „soluție” la problema invocată de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, privind cazarea deputaților ar fi mutarea Parlamentului la Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Soluția este să mutăm Parlamentul la Cluj și atunci nu mai trebuie să plătim cazarea pentru cei care stau aici și vom plăti noi pentru bucureșteni. Dacă grija cea mai mare a domnului Zgonea este cazarea parlamentarilor care vin din provincie, atunci multă sănătate și mai multă înțelepciune îi doresc”, a spus Kelemen.
La rândul său, vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, în aceeași conferință de presă, că soluția ar fi ca parlamentarii din provincie „să stea în corturi”.
„Sau să stăm în corturi, nicio problemă”, a spus Borbely.
Președintele Camerei, Valeriu Zgonea, a anunțat, miercuri, că a decis să blocheze procedurile pentru un nou caiet de licitație pentru servicii hoteliere, iar viitorii deputați vor primi o sumă pentru a-și plăti chiria în București și nu vor mai sta la hoteluri, care sunt prea costisitoare.
Zgonea a precizat că în acest fel cheltuielile pentru cazarea parlamentarilor în București se vor reduce cu circa 60%.
El a precizat că a anunțat și secretarul general al Camerei că nu va deschide procedurile pentru a începe o licitație de la 1 ianuarie 2013 privind achiziția de servicii hoteliere pentru deputați.
Suma medie lunară achitată pentru cazarea deputaților se situează în jurul a 1,3 milioane de lei. În septembrie 2012, Camera Deputaților a plătit pentru cazarea deputaților suma de 1.289.342 de lei.