SONDAJ. Ați fi de acord cu o alianță de guvernare PSD-PNL?
Alianța de guvernare, formată din PSD-PC-UNPR, ar urma să pice în Parlament, după o moțiune de cenzură depusă de PNL. Cel puțin așa se încurajează liberalii, care și-au făcut planul pentru demiterea Guvernului Ponta IV.
Cu toate acestea, în momentul de față, aritmetica parlamentară nu este în favoarea liberalilor, în condițiile în care PNL ar mai avea nevoie de 117 voturi pentru a putea demite Guvernul.
În prezent, cele două grupuri PNL și PDL au 167 de deputați și senatori, în timp ce PSD și PC-PLR au, adunat, 318 parlamentari.
O variantă expusă de fostul lider PSD, Mircea Geoană, a fost formarea unui guvern de uniune națională, mergând pe ideea unui Cabinet format din PSD și PNL. De altfel, pesediștii și liberalii au mai format guverne împreună, ultimul fiind chiar USL, alianță ruptă în februarie 2014.