SONDAJ. Dacă duminica aceasta ar avea loc alegeri parlamentare, cu ce partid ați vota?
Pe 9 decembrie 2012, au fost aleși 412 deputați și 176 de senatori. În total, 588 de parlamentari, asta deși la referendumul din 2009, românii au decis ca Legislativul să fie format din 300 de membri.
Deși legislatura din 2012 a început cu o majoritate formată din USL, după retragerea liberalilor de la guvernare, în februarie 2014, PSD a format majoritate cu UNPR, PC și UDMR.
În prezent, și maghiarii s-au retras de la guvernare, însă majoritatea este încă lejeră doar cu PSD, PC, UNPR și formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu, PLR.
Cu toate acestea, majoritatea parlamentară se poate schimba oricând pentru că deputaților și senatorilor nu le este interzis traseismul politic, iar momentul în care guvernarea va fi preluată de noul PNL este așteptat. De altfel, liberalii au tot vorbit despre preluarea puterii din 2015.
Cea mai legitimă majoritate este însă cea votată la urne de către popor. Următorul scrutin electoral pentru alegerea parlamentarilor va fi in decembrie 2016, iar între timp se pune problema unei noi legi electorale, astfel încât numărul total al deputaților și senatorilor să fie mult mai mic.