SONDAJ IRES: 52% dintre români cred că Bucureștiul nu ar fi trebuit să accepte presiunile UE și SUA la referendumul pentru demiterea lui Băsescu

Publicat: 05 09. 2012, 17:16
Actualizat: 08 07. 2016, 03:52

Un sondaj efectuat de IRES în perioada 21 – 24 august, intitulat „După referendum, efecte ale crizei politice”, relevă faptul că 67% dintre intervievați consideră că românii plecați în străinătate nu ar trebui scoși de pe listele electorale permanente.

La întrebarea „este bine sau rău că statele occidentale, inclusiv SUA, fac presiuni asupra Guvernului României pentru respectarea procedurilor democratice?”, 46% au răspuns că este bine în timp ce 50% consideră că este rău.

52% din cei interviați spun că  România ar trebui să nu accepte aceste presiuni, în timp ce 41% sunt de acord cu ele.

Cu declarația președintelui PNL, Crin Antonescu, potrivit „România nu trebuie să se comporte ca o colonie, ca un subordonat. România nu-i o țară oarecare, este a șaptea țară ca mărime din Europa, cu o poziție geostrategică excepțională, are resurse energetice, cărți de jucat”? 60% sunt de acord, iar 35% sunt în dezacord cu ea. 41% din cei chestionați au auzit de declarația lui Antonescu, iar 59% nu au auzit de ea.

Ungaria este considerată prietenă de 43%, nici prieten, nici dușman de 9%, iar mai degrabă dușman 38%. În privința politicii externe, 3% dintre intervievați o consideră foarte bună, 38% o apreciază ca fiind bună, 37% – proastă, iar 18% –  foarte proastă.

La întrebarea „câtă încredere aveți în NATO”, 16% ai răspuns foarte multă, 38% – multă, 27% – puțină, iar 5% – foarte puțină. La întrebarea „câtă încredere aveți în UE”, 17% susțin că foarte multă, 38% – multă, 29% – puțină și 14% – foarte puțină.

Interviurile s-au desfășurat prin metoda CATI, pe un eșantion de 1541 de indivizi, în perioada 21 – 24 august 2012, iar eroarea maximă tolerată este de plus, minus 2,5%.