SONDAJ. Va rămâne Victor Ponta premier și în 2015?
După ce a fost în fruntea a patru guverne consecutive, Victor Ponta ar împlini, pe 7 mai 2015, trei ani de când este premier. Preluarea puterii de către USL s-a făcut forțat, în 2012, printr-un val de migrații politice în Parlament și prin demiterea Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu, la mai puțin de trei luni de la învestire.
După alegerile prezidențiale din noiembrie, pe care PSD le-a pierdut, s-a pus problema unei demisii a lui Victor Ponta din fruntea Executivului și din fruntea PSD, însă situația a rămas neschimbată.
Chiar și așa, atât noul președinte, Klaus Iohannis, cât și liberalii, au pus pe masa discuțiilor și subiectul preluării puterii în Parlament, cel mai probabil în 2015. Până acum, PNL nu a strâns noi partide cu care ar putea forma o nouă majoritate, iar Guvernul Ponta IV a primit un vot de încredere destul de consistent, fiind votat de 377 de deputați și senatori.